Actualitate

Cristina Laurent: „Patriotismul constă doar în faptele noastre, nu în sloganuri”

Cristina Laurent s-a născut la Câmpina, unde locuieşte şi în prezent. A absolvit Facultatea de Matematică din cadrul Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi, profesând la licee din Buzău şi Iaşi. După revoluţie, în 1992, ia hotărârea de a pleca în Marea Britanie, pentru a încerca să-şi croiască o viaţă mai bună. Dând dovadă de inteligenţă şi dârzenie, reuşeşte să pună pe picioare o afacere prosperă. După 16 ani de stat printre străini, alege să se reîntoarcă în România, demarând o altă afacere, cu succes. Cristina Laurent nu este decât dovada vie a unui român întreprinzător şi cu dragoste faţă de ţara sa, care nu s-a lăsat înfrânt de regulile dure ale lumii oamenilor de afaceri, în ciuda statutului său delicat, de femeie.

Reporter: Cum a fost impactul cu Londra, cu oamenii de acolo?
Cristina Laurent: Stăpâneam limba engleză, pentru că am învăţat-o cu marele profesor Blank, aşa că nu am avut probleme. Am putut primi un ajutor social, foarte mic, dar care mă ajuta să am cât de cât o siguranţă, să pot supravieţui. A fost foarte greu, în primul an, pentru că toate valorile mele, obişnuinţele mele erau inversate. Şi când traversam strada, trebuia să mă uit la dreapta, nu la stânga. Instituţiile publice, sistemul administrativ, nu era cum ştiam eu. În Anglia, Inspectoratul Şcolar echivala, de exemplu, cu Departamentul Educaţiei ce ţinea de Consiliul Local, pentru că în ce priveşte managementul public, există o succesiune de componente guvernamentale la nivel local şi regional. Am mers la acest departament, pentru a-mi găsi de muncă în domeniul învăţământului, dar mi s-a spus că eu trebuie să-mi găsesc job-ul, abia apoi să mă calific, şi nu invers, aşa cum ştiam eu că se întâmpla în România. Mi s-a spus că: „tot ceea ce putem face este să vă trimitem să faceţi muncă voluntară”. Da? Ce e asta, că n-am mai auzit până acum! Aşa că m-au trimis la muncă voluntară, la o şcoală generală. Am dat de un profesor pakistanez. Am stat două ore să asist la… ore de matematică. Doar insulte şi indisciplină, presărate la adresa profesorului, de către câteva eleve extrem de obraznice, şi câteva foi înmânate copiilor, pentru a le completa cu ceva. După timpul petrecut în acea şcoală, mi-am dat seama că nu voi putea preda în Anglia. Am vrut să fac nişte cursuri de programare în Pascal, bazându-mă pe pregătirea mea în matematică şi informatică. La acest curs, am avut un profesor care, de fapt, era un tehnician. Eu făcusem o pregătire solidă, în facultate, şi veneam mereu cu diverse soluţii. Astfel că, după primul modul, mi-a spus discret că-mi va da diploma cu 10, rugându-mă să nu mai vin, pentru că-i subminez competenţele. Dezamăgită, ajunsesem la concluzia că e aproape imposibil să fac ceva în Anglia. Mă hotărâsem să mă duc să muncesc orice, la spălat veselă, WC-uri, curăţenie, pentru a strânge bani să mă pot întoarce acasă. Astfel că am luat legătura cu o fată cu care locuiam în aceeaşi clădire şi despre care ştiam că lucrează pentru o agenţie de plasare a forţei de muncă la domiciliu. Am mers la un interviu, unde am discutat cu un domn care era din Sierra Leone. După ce am completat o sumedenie de formulare, mă întreabă: „De fapt, ce ai vrea să faci?” Răspunsul meu a venit rapid, pe negândite că m-am minunat şi eu: business! Mi-a spus că şi el ar vrea acelaşi lucru, având în vedere că lucra de atâţia ani la agenţia respectivă, dar că nu avusese destul curaj. I-am spus că sunt liberă să începem şi mâine. Am stabilit o zi în care să ne întâlnim, să analizăm lucrurile şi să demarăm o afacere, la fel, de plasare a forţei de muncă. Am reuşit să închegăm un parteneriat, punând pe picioare, în zece zile, o agenţie de servicii domestice, London Home Cleaning Services. Nu a fost uşor, dar s-a putut realiza o treabă bună şi am şi învăţat foarte multe lucruri, am şi extins afacerea. După doi ani am împărţit tot, de comun acord, eu specializându-mă pe servicii rezidenţiale, iar partenerul meu, pe partea comercială.
Reporter: Cum te-ai descurcat singură?
Cristina Laurent: Prin anul 2000, ajunsesem să am peste 800 de clienţi stabili. Ca angajaţi, aveam în jur de 100 de femei, 90% fiind românce. Mi-am impus să angajez români, pentru că sunt muncitori, dorind să impun, practic, o imagine pozitivă despre România şi, de ce nu, cu modestie, să contribui la ridicarea prestigiului naţional. În 2000, chiar a fost un boom economic. Dar, după 2000, începând cu 2003-2004 au început să apară semnele crizei, totuşi, la un nivel neoficial. Se vedea clar, o scădere, poate nesemnificativă, vizibilă totuşi, de la an la an. Atunci, m-am gândit că Anglia nu prea mai e un teren propice pentru investiţii şi cel mai bine ar fi în România. În 2009, am vândut afacerea. Astfel, m-am întors în ţară, propunându-mi să cumpăr un teren la mare şi unul la munte.
Reporter: Cum au evoluat lucrurile în ţară?
Cristina Laurent: La vremea aceea, mai mult cochetam cu ideea de a dezvolta o afacere  aici. La mare, cumpărasem un teren cu casă, la Vama Veche. M-am consultat cu un arhitect, care mi-a proiectat designul unui hotel. Înaintam cu proiectul, mai mult în virtutea inerţiei, fără să fiu convinsă că se va concretiza ceva. Până să aleg terenul, vizitasem mai multe staţiuni. Vama Veche m-a atras cel mai mult, cu toate că atunci când am vizitat-o era în luna martie, o zi cenuşie, mohorâtă, cu vânt, fără vegetaţie, chiar deprimant. Totuşi, cred că am avut fler, ceva mi-a spus că poate fi locul în care te regăseşti. Şi, într-adevăr, aşa a fost! Pot spune că fiecare zi pe care o petrec la Vama Veche este o binecuvântare! Am reuşit să găsesc un partener serios de afaceri, care mă ajută foarte mult şi fără de care nici nu ştiu dacă m-aş fi descurcat. Afacerea merge bine. Ne vin mulţi turişti străini. Chiar mă surprinde plăcut, uneori, prezenţa lor, ţinând cont de faptul că nu ne promovăm în medii de publicitate externă. Mă vizitează oameni din Elveţia, Canada, chiar şi din Africa şi din Australia şi, mai nou, din Rusia. Criza nu ne-a afectat, având turişti, chiar mai mulţi decât altădată. În schimb, a trebuit să optăm pentru nişte politici ale preţurilor, mult mai joase, adaptabile vremurilor actuale. Şi am aceeaşi dorinţă şi ambiţie faţă de turiştii străini, să le dovedesc ospitalitatea şi căldura proverbială, românească.
Reporter: Autorităţile câmpinene intenţionează să transforme oraşul într-o staţiune turistică. Cum comentezi ideea, având deja, o experienţă în domeniu?
Cristina Laurent: E greu să transformi un fost oraş muncitoresc, industrial, într-unul turistic, dacă nu are tradiţie. În turism, cuvântul „tradiţie” este foarte important. Oamenii sunt cei care descoperă destinaţiile turistice. Se mai întâmplă şi invers, de exemplu, cum e în Spania, unde s-au creat destinaţiile turistice, apoi au fost atraşi turiştii. Dar realitatea e că, de regulă, omul descoperă locurile, care apoi se dezvoltă ca staţiuni. La Câmpina, trebuie să creăm noi staţiunea, apoi să facem eforturi masive de promovare. Dar, ce creăm? Eu m-aş gândi la un parc de distracţii, un roller coaster, care ar atrage copiii şi adulţii, din toată ţara sau din alte ţări. Asta poate fi idee, să realizezi o oportunitate de petrecere a timpului liber. Va fi greu să transformi Câmpina în staţiune turistică, dar nu imposibil.
Reporter: Din experienţa pe care o ai, ce schimbări ai face, legat de turism?
Cristina Laurent: Dacă aş avea putere de decizie, aş face în aşa fel încât, într-o perioadă de câţiva ani, să se decaleze vacanţele elevilor, pentru că şi părinţii depind de copiii lor. Ideea e, să nu ia toţi elevii vacanţă, în acelaşi timp. Să zicem că zona de Nord-Est a ţării să ia cu o lună mai devreme. Mă rog, e doar un exemplu. Ideea nu e nouă, aşa ceva practicându-se în multe state europene. Astfel, se evită haosul pe autostrăzi, se evită afluxul de turişti care vin în acelaşi timp, în locaţii turistice. Aglomeraţia atrage scăderea calităţii serviciilor, ajungi să te întorci din vacanţă, mai obosit şi mai stresat decât ai plecat. Mă gândesc şi la examenele elevilor şi chiar ale studenţilor, să nu se mai dea vara, ci să se finalizeze până la 30 mai. În Anglia, înscrierile încep în octombrie, iar elevul ştie din ianuarie-februarie, unde merge în septembrie, la şcoală.
Reporter: Ai recomanda românilor plecaţi din ţară să se întoarcă acasă?
Cristina Laurent: Da! Românii să nu uite de unde au plecat. Să se întoarcă din ţările în care muncesc, nu doar cu baza materială, ci şi cu experienţa acumulată, şi să facă ceva pentru ţărişoara asta.
Patriotismul constă doar în faptele noastre, nu în sloganuri. Întotdeauna am căutat în „pătrăţica” mea, să pun suflet de român, o amprentă de patriotism, aşa, în felul meu. Carmen NEGREU

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co