Sport

Continuă lupta „în trei” pentru promovare

►”Lupii galbeni”, prin succesul repurtat la Arad(1-0 cu ACU), îşi păstrează fotoliul de lider, având  un punct avans faţă de locurile 2-3 pe care şi le împart CS Mioveni şi FC Bihor Oradea, ambele cu acelaşi număr de puncte.
►Orădenii s-au impus destul de greu pe propriul teren(2-1), păstrându-şi şansele de promovare lângă Petrolul, CS Mioveni şi chiar Voinţa Sibiu.
A fost un meci “cu cântec”, cu penalty-uri refuzate şi cartonaş roşu acordat  oltenilor lui Cornel Papură, aceştia părăsind arena în semn de protest dar, au revenit după 2 minute.
► Urmează partida crucială pentru ocuparea primei poziţii în clasament, unde actualul lider, Petrolul Ploieşti primeşte, la Strejnic, vizita ocupantei locului secund, CS Mioveni. Cine va învinge va lua o serioasă obţiune la promovare pe prima scenă a fotbalului românesc.

Victorie muncită pentru supremaţie!
ACU Arad – Petrolul Ploiesti 0-1 (0-1)
A marcat : Buhăescu (min.36). ACU: Paul – Bilia, Nicolau, Miculescu, Aldea (min.40 Murineanu), Gligor, Adrian Pop, Petrescu, Bundea (min. 68 Enciu), Budean (min. 59 Sava), Magdaş.
Antrenor: Nicolae Bogoşel. Petrolul: Zimmermann – Cârjă, Benga, Ljubinkovic, Pompiliu Stoica, Tudor (min.71 Cristi Vlad), FlorentinDumitru, Gârleanu (min.25 Cataramă), Duru(min.89 Cuciula), Opriţa, Buhăescu. Manager general: Valeriu Răchită. Au arbitrat: Florin Ghimbăşan (Braşov)- la centru, ajutat la cele două tuşe de Dan  Ilieş (Braşov) şi Marius Marica (Bistriţa).
Petroliştii ploieşteni au câştigat şi cel de-al 27-lea hop iar în cazul în care vor învinge în etapa viitoare pe CS Mioveni, la Strejnic, vor face un pas uriaş spre promovare pe prima scenă a fotbalului românesc.
Prin victoria obligatorie de la Arad, “găzarii” aşteaptă mult mai liniştiţi confruntările decisive cu rivalele sale la promovare, CS Mioveni şi FC Bihor Oradea. Golul victoriei de la jocul cu arădenii a fost opera ex-vasluianului Buhăescu, care a împins mingea în plasa porţii adverse din careul mic, după o pasă primită de la Cataramă.
Care sunt cele mai plauzibile variante pentru promovare
►Dacă CS Mioveni va câştiga toate meciurile, până la finalul campionatului, vor acumula 60 de puncte şi vor fi automat promovaţi în Liga I, de pe locul întâi. În acest caz, a doua promovată se va alege dintre Petrolul şi FC Bihor, cea care va câştiga în duelul din penultima etapă, va ocupa la final locul secund.
►În variata în care CS Mioveni va pierde cu Petrolul, dar va câştiga restul meciurilor, argeşenii vor acumula, în acest caz, 57 de puncte şi lucrurile vor depinde de rezultatele Petrolului şi ale lui FC Bihor. Astfel, dacă Petrolul câştigă tot, va fi prima, cu 61 de puncte. În cazul acesta, Oradea va acumula 57 de puncte, iar Mioveniul va fi avantajată de rezultatele directe. Apoi, în cazul în care Oradea va câştiga tot, inclusiv cu Petrolul, clasamentul va arăta astfel: 1. Oradea 60 p; 2. Petrolul 58 p; 3. Mioveni 57 p.
Mai există şi probabilitatea în care Oradea şi Petrolul ar face un egal. Atunci, clasamentul ligii secunde va fi precum cel anterior, numai că Oradea va avea 58 de puncte, iar Petrolul 59, astfel că Mioveniul va rămâne tot pe dinafară.
Cu cine mai au de jucat candidatele la promovare:
Petrolul Ploieşti – 52 puncte
CS Mioveni (a),FC Bihor (d) şi CSM Râmnicu Vâlcea (a).
FC Bihor – 51 puncte
Mureşul Deva (d), Petrolul Ploieşti (a), Gaz Metan CFR Craiova (d).
CS Mioveni – 51 puncte
Petrolul Ploieşti (d), Gaz Metan CFR Craiova (a), Arieşul Turda (d).
Voinţa Sibiu – 47 puncte
Arieşul Turda (d), Politehnica Iaşi (d), ACU Arad (a). Cristian SBARNEA

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co