Actualitate

Constantin Gherghinoiu:“Facem 100 de trasee pe an”

sotii-gherghinoiu-(2)Constantin Gherghinoiu (54 ani) şi soția sa Georgeta (48 ani) și-au schimbat, de câțiva ani, modul de viață. După o grea încercare prin care au trecut cu bine, cei doi și-au propus să petreacă tot mai mult timp în mijlocul naturii și au ajuns să facă din drumeția montană și premontană un mod de viață. 50 de kilometri pe săptămână sunt o nimica toată pentru cei doi. Bărbatul dă startul și soția sa îl urmează cu cea mai mare plăcere.

Reporter: Ce anume v-a motivat să adoptaţi acest gen de viaţă?

Costică Gherghinoiu: Am fost macaragiu, acum sunt pensionat. Copii nu avem, nu ne-a dat Dumnezeu. Toată viaţa mi-a plăcut natura, mi-a plăcut să trăiesc în mijlocul ei. După ce m-am operat de cancer la colon în anul 2000, m-am apropiat şi mai mult de natură. Poate şi din acest motiv, mai trăiesc şi acum. Chiar e o minune! Dacă înainte făceam cam 20 de trasee pe an, acum facem 100. Facem drumeţii, în medie, cam 50 km pe săptămână.

Reporter: Ce anume presupun aceste trasee?

Costică Gherghinoiu: De exemplu, astăzi mergem în zona premontană, în jurul Câmpinei. Trebuie să ţin cont că după-amiază va fi şi o instabilitate atmosferică ce nu ne va permite să mergem mai departe. Trebuie să fim tot timpul la curent, în ceea ce privește vremea. Nu dă nimeni prognoza locală, pe Bucegi, pe Baiu, sau alte locaţii specifice drumeţiilor. Am luat-o „pe spinare” mereu, dar dragostea de natură tot nu ne opreşte. Plecăm cu primul tren, ori în Bucegi, ori în Baiu, sau de la Comarnic până la Dârste, la Braşov şi pe stânga şi pe dreapta, nu există potecă pe care să n-o ştim. Dar cum vă spuneam, astăzi mergem spre Proviţa, pe Gurga. Are 743 de metri şi e cam în dreptul Brezei. E o zonă minunată! Traversăm DN1, ieşim în Plaiul Poienii şi-apoi pe creastă, la Ţigle, Pădurea Baciului. Sunt locuri ştiute mai mult de localnici. Nici nu cred că sunt trecute pe hartă.

Reporter: Ce faceţi după ce reuşiţi să vă atingeţi obiectivul, pe ziua respectivă?

Costică Gherghinoiu: Dacă ajungem, mâncăm un sandvici acolo, pe creastă. Dacă bate vântul, ne pătrunde ca prin sită. Să nu creadă cineva că, dacă acum e sezonul estival, e bine pentru drumeţii. Dar noi mergem şi iarna, când e zăpada de jumătate de metru. Nu ne-am lăsat speriaţi de vreme! Dovadă că azi, avem traseul cu numărul 48 şi suntem abia în iunie.

Reporter: Ce influenţă are asupra sănătăţii, faptul că zilnic, faceţi drumeţii?

Costică Gherghinoiu: O mare influenţă benefică! Este vorba de tonusul ridicat pe care îl avem. Sunt situaţii în care nu putem pleca, fiind ploi abundente. Imediat are efect asupra noastră! Simţim că nu mai dormim bine, nu mai avem poftă de mâncare, practic, nu avem o dispoziţie bună. Dar, cum ne mişcăm, ne înviorăm, ne revenim imediat!

Reporter: Soţia ce părere are de acest mod de viaţă?

Costică Gherghinoiu: Soţia mea e un dar de la Dumnezeu, ca să zic aşa. E casnică şi e o femeie mai timidă, dar se simte nemaipomenit în mijlocul naturii şi mi-a fost şi este, în continuare, aproape.

Reporter: Cum vă percep rudele, prietenii, oamenii obişnuiţi, care vă văd zilnic, în această ţinută de camuflaj, cu toiagurile alături?

Costică Gherghinoiu: Mulţi ne cred nebuni, în schimb ei stau la coadă prin farmacii, după medicamente, că le creşte tensiunea! Oricum, suntem lăsaţi în pace. Nu am avut probleme cu nimeni, niciodată.

Reporter: Şi totuşi, nu aveţi niciun fel de temeri când umblaţi prin locuri mai puţin vizitate?

Costică Gherghinoiu: O, ba da! Gândul că oricând ne putem întâlni într-o zi cu un urs, e un stres permanent. Se ştie că Valea Prahovei este renumită în privinţa numărului mare a acestor animale. Până acum am avut noroc, pentru că nu am fost atacaţi niciodată. Suntem atenţi la urmele care ne ies în cale. Dacă vezi o urmă noroită, cu apă în ea, balegi aburind şi dacă te mai afli şi la vreo cinci ore de Predeal… normal că-ţi sare şapca din cap şi eşti atent la orice mişcare!

Reporter: De-a lungul anilor, care a fost cel mai greu moment trăit în aceste drumeţii?

Costică Gherghinoiu: Era să o păţim odată! Eram în masivul Baiului, într-o dimineaţă. Era zăpadă mare, ne ţinea deasupra. La vremea aceea nu prea aveam experienţă cu muntele. Înaintasem destul de mult. În jurul orei 13.00, s-a înmuiat zăpada. Nu făceam trei-patru paşi că picam în zăpadă până la brâu. Ne-am cam panicat, atunci. Începuse să-mi „miroasă” a moarte. Erau şi multe cruci, dovadă că n-am fi fost primii care ne-am fi pierdut viaţa pe acolo. Am reuşit să ne calmăm, să stăm pe o porţiune mai rezistentă de zăpadă. Am aşteptat amurgul, ştiind că frigul va îngheţa zăpada, putând să călcăm pe ea. Dacă ne prindea noaptea, puteam intra în hipotermie. Am tras tare şi am reuşit să ieşim în Azuga.

Reporter: Care a fost cel mai lung traseu pe care l-aţi parcurs?

Costică Gherghinoiu: Cel mai lung cred că a fost când am luat-o pe Valea Cerbului, am ieşit pe sub Cerdac la Omu şi seara am ajuns la Moeciu. Mi-aduc aminte că am băut șase litri de apă!

Reporter: Drumeţia este o pasiune costisitoare?

Costică Gherghinoiu: Nu avem mijloace materiale deosebite. Suntem cam la limita de supravieţuire, din acest punct de vedere. Dar, ne ducem cu trenul la punctul de pornire în drumeţie. Luăm mâncare la noi, cât să ne potolim foamea. Cu toate pericolele care sunt mai ales iarna, mă refer la avalanşe, la animale, sau trăsnete, capriciile vremii în sine, amplificate de locul unde te afli… toate acestea nu ne opresc să continuăm ceea ce facem. În privinţa problemelor mele de sănătate, mă bucur că boala mea, cancerul, nu a mai recidivat. Întoarcerea la natură, m-a ajutat. E bine să o păstrăm, să nu ne batem joc de ea.

Reporter: Ce mesaj le-aţi transmite semenilor dumneavoastră?

Costel Gherghinoiu: Să facă mişcare! Să mai ocolească farmaciile! Când ai 20 de ani, fierbe sângele în tine. După 50 de ani, se mai încetinesc motoarele şi dacă nu le întreţii… Eu nici nu mai iau medicaţie. Pentru a face mişcare, nu contează lipsa de bani. Se poate face şi cu bani puţini şi se poate trăi şi sănătos.Carmen NEGREU

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co