Comemorare Aurel Stroe
Casa de Cultură din Buşteni continuă seria evenimentelor culturale de excepţie. Sâmbătă, 3 octombrie, la ora 1800, în cadrul stagiunii muzicale de la Buşteni a avut loc un recital „Portret componistic Aurel Stroe” care a comemorat un an de la trecerea în eternitate a marelui compozitor român (5 mai 1932-3 octombrie 2008) care, din păcate, este puţin cunoscut la noi, deşi este foarte bine cotat în străinătate. Recitalul a fost susţinut de Ansamblul „TRIO CONTRASTE”, cu Ion Bogdan Ştefănescu la flaut, Sorin Petrescu la pian şi Doru Roman percuţie şi de invitatul din Franţa, Daniel Kientzy, prieten al marelui compozitor, care a interpretat în premieră o piesa a autorului la două saxofoane în acelaşi timp. A fost prezentat şi un film biografic care a creionat portretul compozitorului. A doua zi, duminică, acţiunea a continuat cu un simpozion care a scos în evidenţă locul pe care îl ocupă muzicianul român în muzica universală, compozitor cu deschideri filosofice vaste, vizionare chiar, lucrările sale având un caracter oniric, confirmat de Enescu însuşi, mentorul său din tinereţe. Printre participanţii la cele două evenimente, amintim nume sonore ale muzicii şi muzicologiei româneşti printre care eminentul muzicolog Alexandru Leahu, prieten al artistului, compozitorii şi muzicologii Ana Szilágiy din Viena, Ionică Pop şi Pavel Puşcaş din Timişoara, Gabriel Mălănţoiu şi Gabriel Almasi din Cluj, pianistul Constantin Ionescu-Vogu din Vrancea. În sală s-au aflat soţia muzicianului Victoria Stroe şi fiica acestuia, Raluca Brumariu, precum şi prieteni şi studenţi ai marelui profesor. Pentru Buşteni, evenimentul a avut o semnificaţie aparte şi prin faptul că Aurel Stroe a avut legături speciale cu oraşul unde a înfiinţat o şcoală de compoziţie în 1992, unde a creat o parte din muzica sa, fiind un mare iubitor al muntelui, care l-a şi inspirat în creaţiile sale. Ca o recunoaştere a valorii universale şi a meritelor marelui compozitor, evenimente similare vor avea loc şi în alte locuri, printre care amintim că, pe 23 octombrie, ansamblul „Trio Contraste”, împreună cu alte ansambluri din lume, vor concerta din muzica maestrului la Manheim – Germania, locul unde a locuit şi creat în ultima parte a vieţii.