Cultura

Codruţ Constantinescu: „Am început să mă consider ca un fel de ariergardă a normalităţii”

Codruţ Constantinescu s-a născut la Câmpina, în 1977.
 A absolvit Facultatea de Istorie din cadrul Universităţii Bucureşti, aprofundându-şi studiile în Elveţia şi Danemarca. În momentul de faţă, deţine funcţia de consilier pentru afaceri europene în cadrul Prefecturii Prahova. Din perioada studenţiei, a început să scrie pentru diverse publicaţii, având peste o sută de articole, studii, comentarii în ziarele locale Partener, Zarva, Oglinda, în revistele culturale Axioma, Revista Nouă sau în săptămânalele naţionale 22, Dilema, Dilema Veche. În 2004, publică volumul „Hai-hui prin Occident”. Nu va fi singurul volum, urmând şi alte lucrări, ultima carte fiind „În labirint sunt umbre şi lumini”, lansată săptămâna trecută, la Biblioteca Municipală „Constantin Istrati” din Câmpina. 

Reporter: Cum se împleteşte munca administrativă pe care o prestaţi în cadrul Prefecturii, cu statutul de scriitor?
Codruţ Constantinescu: Din punctul meu de vedere, se leagă foarte bine, pentru că funcţia mea este legată de scrierea de proiecte. E drept că e o anumită scriere, chiar dacă este mai tehnică, de promovare a unei anumite informaţii, care este informaţia comunitară, despre programe, refinanţare… Partea cealaltă este latura mea umanistă, scrierea unor articole, studii, cărţi. Două perspective care se împletesc destul de bine, din punctul meu de vedere.

Reporter: Când v-aţi simţit tentat să aşterneţi pe hârtie altceva decât proiecte?
Codruţ Constantinescu: Demult! Perspectiva aceasta este mult anterioară începutului activităţii mele în cadrul Prefecturii Prahova. Am avut şi experienţe occidentale şi cred că prima tentaţie a fost încă din perioada studenţiei. Am urmat cursurile facultăţii de Istorie şi ţin minte că acolo studiam la bibliotecă. Era un miting al adolescenţilor, al elevilor dintr-un liceu bucureştean şi atunci am scris un articol. L-am trimis la revista Dilema şi, spre surprinderea mea, peste vreo două, trei săptămâni, am apărut în pagina a doua, unde se publică reacţiile cititorilor. Aşa cum o fac şi cei de la revista 22. De atunci, am început să colaborez cu această revistă şi cu altele. Încet, încet am promovat către interiorul revistei. Acesta era idealul meu de atunci, care mi s-a împlinit, până la urmă.

Reporter: De ce vă place să scrieţi şi ce anume scrieţi?
Codruţ Constantinescu: Acopăr o paletă destul de amplă de subiecte. Fiind istoric, sunt atras de subiecte istorice. De exemplu, istoria comunismului, istoria Irlandei…; mai degrabă subiecte de istorie universală, dar m-au tentat şi subiecte de istorie românească. Din această perspectivă, scriu şi recenzii ale unor cărţi de istorie. Apoi, scriu literatură memorialistică şi, bineînţeles, multe articole civice, care se leagă de indignările pe care le resimt atunci când observ diverse atitudini, diverse situaţii care mă oripilează şi pe care le consider a fi anormale pentru o ţară europeană. Am în minte mereu modelul european, modelul umanităţii civice din Occident şi ceea ce se întâmplă aici. Prin această comparaţie, normal că decantez multe situaţii care mă enervează. Având aceşti nervi în mine, refulez scriind diverse articole. Se pare că au avut destul succes să le public, mai ales în revista 22, la care am primit diverse comentarii. Mă simt bine! Ştiu că am făcut ceva, chiar dacă am schimbat o atitudine sau un fel de a acţiona al cuiva, simt că am făcut ceva. Împărtăşesc, până la urmă, cu cititorii indignările mele. Din aceste indignări, enervări, a ieşit şi o carte. Am scris-o împreună cu Mirel Bănică, prin 2007, cred. Se numeşte „Enervări sau despre bucuria de a trăi în România”. Am schimbat cărţi poştale cu prietenul meu din Bucureşti, în care descriam diverse atitudini, situaţii, care ne enervau, fie că erau despre parcatul maşinilor pe trotuar, înjurăturile pe care le auzeam, mâncatul seminţelor ori aspecte şi atitudini negative de care ne loveam.

Reporter: În urma acestor enervări, cum le spuneţi, aţi fost tentat să plecaţi din ţară?
Codruţ Constantinescu: Am fost tentat. De câteva ori am fost şi în străinătate, am urmat un master la Copenhaga, Helsingor, şi, după aceea, la Geneva. Am stat vreo doi ani şi jumătate în Occident. Nu aş putea spune că dragostea de ţară, dar ceva m-a atras înapoi, poate pentru că doream să fac ceva aici şi să schimb puţin lucrurile. Mai târziu, mi-am dat seama că este destul de greu, dacă nu chiar imposibil. Am început să mă consider ca un fel de ariergardă a normalităţii care se luptă pe frontul acesta al transformării, cât de cât, a României. Nu-mi pare rău că m-am întors, pentru că m-am realizat aici şi nu pot să mă plâng. După cum observaţi, bocetul este un aspect al naţiei noastre care dă destul de urât. Ne place să ne plângem, tot timpul suntem nemulţumiţi. Chiar dacă foarte mulţi dintre cei care se plâng sunt cât se poate de înstăriţi, de bogaţi şi de împliniţi, din toate punctele de vedere. E o stare generală, pe care televiziunile o exploatează din plin.

Reporter: Nu sunteţi atras să vă implicaţi în politică?
Codruţ Constantinescu: Nu, nu. Deţin o funcţie şi îmi place să cred că fac parte dintr-un aparat care nu se modifică în funcţie de situaţiile politice şi de alegerile care au loc. Un aparat administrativ ar trebui să existe indiferent de ce schimbări sunt în plan politic. Până la urmă, orice conducere politică are nevoie de sfaturi care pot fi luate, mai ales, de la specialiştii care rămân în posturile respective.

Reporter: Vă consideraţi o fire… complicată, să spunem?
Codruţ Constantinescu: Da, foarte complicată, din nefericire, pentru ţara asta! Nu este o fericire să fii complicat.

Reporter: Când v-am pus această întrebare, m-am gândit la titlul cărţii pe care aţi lansat-o săptămâna trecută, la Biblioteca  „Constantin Istrati” din Câmpina, „În labirint sunt umbre şi lumini”. Cum comentaţi acest titlu?
Codruţ Constantinescu: Labirintul este viaţa şi memoria noastră. În această memorie pe care fiecare om o are sunt amintiri plăcute şi neplăcute. Eu am sintetizat în această carte lucrurile plăcute şi neplăcute pe care le-am avut. Şi nu numai amintirile mele, ci şi ale bunicilor despre străbunici. Am avut norocul să am străbunici care au avut o viaţă foarte lungă, au trăit aproape o sută de ani. Chiar dacă nu i-am prins în viaţă, foarte mult timp, am o amintire a lor şi, în familie, s-au tot spus legende despre ei.

Reporter: Aţi scris o carte despre Irlanda. Ce v-a motivat?
Codruţ Constantinescu: Iubesc foarte mult cultura celtică şi cultura irlandeză, care a ieşit din cultura celtică antică. În 1997, am văzut un film, se numea „Michael Collins”, un lider irlandez al Războiului de Independenţă împotriva Marii Britanii. M-a impresionat foarte mult acest film. După aceea, am început să cercetez şi, încetul cu încetul, am descoperit să sunt îndrăgostit de Irlanda, de cultura ei, de muzica ei. Chiar mi-am dat licenţa cu o lucrare despre mişcarea naţionalistă irlandeză şi războiul împotriva Marii Britanii din 1919-1921. Ulterior, la Geneva, mi-am terminat masterul cu lucrarea despre partidele politice irlandeze şi aderarea la Uniunea Europeană, pentru că Irlanda a aderat în 1972. Eram interesat să aflu cum se poziţionează partidele politice irlandeze faţă de UE. Sunt mărginaş faţă de spaţiul irlandez, totuşi, informaţia e uşor de accesat. Din nefericire, nu am ajuns, încă, până acolo, acesta este paradoxul. Dar sper să se întâmple într-o zi, fiind unul dintre visele mele.

Reporter: Ce proiecte aveţi pe masa de lucru? Mă refer la proiectele scriitorului, nu la cele ale consilierului.

Codruţ Constantinescu: Lucrez acum la o carte pe care sper să o termin într-o lună, despre Mirajul Utopiei. E vorba despre scriitori occidentali, dar şi câţiva scriitori români, care s-au dus în URSS în anii ’20, ’30, ’40, chiar ’50, pe banii lui Stalin. S-au dus acolo, fiind angrenaţi într-un sistem foarte bine pus la punct de către NKVD şi alte organisme ale securităţii sovietice şi urmând nişte trasee bine stabilite, foarte frumos zugrăvite.
La întoarcere, scriitorii au publicat diverse cărţi de reportaj, despre ceea ce au văzut, fiind favorabile regimului sovietic. Propagandă comunistă. M-a captivat subiectul! Sper să apară cartea anul viitor.  Carmen NEGREU

Targul National Imobiliar
Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co