Actualitate

Cochetărie feminină în expoziţia „Mon Budoir”

Universul feminin al reginelor României a fost recompus la Castelul Peleş. O impresionantă expoziţie, care are ca temă cochetăria feminină din La Belle Epoque, a fost deschisă în incinta muzeului din staţiunea Sinaia şi cuprinde obiecte personale ale reginelor Elisabeta şi Maria.

Impresionantele piese din patrimoniul regal au fost prezentate pentru prima dată publicului. Expoziţia „Mon Budoir” cuprinde servicii de toaletă, flacoane de parfum, cutii de fard, piese de mobilier, pudriere, toate purtând semnătura unor artişti vestiţi ai vremurilor. Vizitatorii au rămas impresionaţi de atmosfera cabinetelor de toaletă şi a budoarelor, recreată prin piesele de mobilier care datează din anul 1900. Piesa de rezistenţă a expoziei este serviciul de toaletă din alamă, decorat cu crucea germană din email a reginei Maria, realizat de artistul american Tiffany. „Expoziţia este minunată. Mi se pare foarte interesantă şi inedită, având în vedere că este vorba despre cochetărie feminină. Am înţeles că nu s-a mai organizat o astfel de expoziţie până acum şi apreciem această iniţiativă. Ştim şi noi că regina Maria a fost o mare personalitate a României, o femeie foarte frumoasă, foarte cochetă şi atunci chiar era necesară o astfel de expoziţie. Toate obiectele mi-au plăcut, dar parfumurile mi-au atras atenţia”, a povestit turista Paula Mănişor.Expoziţia Mon Budoir, organizată de Muzeul Naţional Peleş, este temporară şi constituie cel de-al treilea capitol al proiectului cultural Cochetărie Feminină. „Sunt expuse piese de toaletă, servicii întregi de toaletă, piese de lavoar, parfumuri, pudriere, accesorii, care ţin de cochetărie. Deşi toate fac parte din patrimoniul Muzeului Naţional Peleş, niciodate nu au fost expuse în modul acesta, iar unele sunt aduse în atenţia publicului pentru prima dată. Din fericire, publicul a reacţionat aşa cum noi ne-am dorit noi, adică foarte bine. Expoziţia este cochetă, se adresează în primul rând doamnelor, dar nici bărbaţii nu sunt mai prejos şi sunt aşteptaţi să o viziteze”, a precizat muzeograful Muzeului Peleş, Izabela Toroc.
Celebrele obiecte care au aparţinut reginelor României pot fi admirate de miercuri până duminică în incinta Castelului Peleş. Expoziţia Mon Budoar se va închide  la jumătatea lunii mai, iar preţul unui bilet este 6 lei. Adelina ANEI

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co