Cultura

Claudiu Bleonţ: „Iubirea înseamnă să iubeşti şi ceea ce nu iubeşti…”

A simţit că iubeşte arta; de la început, a urcat de scenă şi a fost apreciat de marile nume ale teatrului românesc. Claudiu Bleonţ este, acum, unul dintre cei mai mediatizaţi şi valoroşi actori. Este cel care intră cu totul în pielea personajelor şi transmite publicului trăirile puternice ale celui de pe scenă. A luat numeroase premii şi a jucat roluri mari, care l-au conturat ca un actor împlinit. În teatrele lumii, aplauzele sunt cea mai mare satisfacţie pentru munca pe care o face cu atâta pasiune. Omul Claudiu Bleonţ este de o modestie aparte şi fiecare vorbă a sa îţi ridică semne de întrebare şi te face să meditezi asupra a ceea ce este, de fapt, viaţa, asupra a ceea ce suntem fiecare dintre noi…

Reporter: Cum au fost copilăria şi adolescenţa dumneavoastră?
Claudiu Bleonţ: Pot spune că sunt marcat de copilăria în mănăstirea unde unchiul bunicului meu era stareţ, la Cheia, şi biserica unde a slujit bunicul meu, tatăl mamei mele, la Ceptura, Valea Călugărească… acolo am petrecut cele mai frumoase clipe.

Reporter: După o copilărie liniştită, aţi devenit un actor de renume. Ce a fost şi ce este teatrul românesc?
Claudiu Bleonţ: O oglindă a timpului, aşa cum spune Shakespeare în Hamlet. Oglinda omului şi, totodată, a timpului, pentru că fiecare perioadă are temele ei majore, problemele ei, care, câteodată, se aseamănă cu altele din trecut, câteodată, par a fi diferite, dar principiile sunt aceleaşi.

Reporter: Aţi simţit vreodată dorinţa de a împrumuta vreo calitate a unui personaj pe care l-aţi jucat?
Claudiu Bleonţ: Greu de răspuns, pentru că toate personajele pe care le-am jucat sunt oameni în mişcare. Poate cel mai important lucru este faptul că sunt văzut de către public şi observat. Ce mi-aş dori, ar fi să împrumut calitatea de a observa trăirile mele, care sunt identice cu ale tuturor personajelor de teatru şi ale tuturor oamenilor de pe acest pământ… pentru că suntem o singură specie.

Reporter: Care este piesa de teatru cea mai apropiată de sufletul dumneavoastră? Ce rol v-a marcat?
Claudiu Bleonţ: Cea mai importantă e piesa de a fi om şi în viaţă. Este rolul la care în continuare lucrez: acela de a fi om! Om, nu Claudiu Bleonţ!

Reporter: Ce mai trebuie modelat la acest rol?
Claudiu Bleonţ: În fiecare zi, câte ceva, pentru că totul e în schimbare şi-n mişcare. Lucrurile care erau bune ieri nu sunt bune azi, poate nu sunt bune mâine… ceea ce e bun azi poate se transformă în ceva ce nu mai e bun mâine…

Reporter: Teatru sau film? Unde vă simţiţi mai liber?
Claudiu Bleonţ: În viaţă. Teatru şi film sunt doar nişte condiţii şi sisteme tehnico-estetice. Cum spunea Bertold Brecht, „toate artele nu au decât un singur rost, să-l înveţe pe om arta de a trăi”. De aceea, răspunsul meu este că în viaţă mă simt cel mai bine.

Reporter: Ce dorinţe aveţi în plan profesional?
Claudiu Bleonţ: Nu am dorinţe pe plan profesional. Lucrez acum la un spectacol născut dintr-o întâmplare, cum s-au născut şi Amadeus şi cum s-a născut şi Richard al III-lea, ultimele două roluri mari pe care le-am jucat în teatrul românesc, la Turnu Severin, în regia lui Toma Enache. Pentru mine, rolurile din aceste două spectacole sunt puncte de cotitură, sunt un sfârşit şi un început.

Reporter: Ce v-a învăţat viaţa?
Claudiu Bleonţ: Să continui. Şi să-mi pun întrebări. Să nu deznădăjduiesc şi să am încredere. Povestea asta are rost şi are tâlc, chiar dacă momentan îmi scapă.

Reporter: Ce iubiţi cel mai mult?
Claudiu Bleonţ: Să învăţ să iubesc. Iubirea e o artă care cere şi prezenţa conştiinţei. Este o viziune, o înţelegere. Iubirea înseamnă să iubeşti şi ceea ce nu iubeşti, iubirea înseamnă să-ţi iubeşti duşmanii… este cea mai mare artă.

Reporter: Vă simţiţi un om împlinit?
Claudiu Bleonţ: Da. Vorbesc din punct de vedere al armoniei în contrarii, pentru că a fi împlinit mărturiseşte, în acelaşi timp, şi neîmplinirile mele, şi eşecurile mele… care-şi au rostul lor. Răspunsul nu poate fi decât da, pentru că, în acelaşi timp, sunt neîmplinit. Am avut şi eşecuri, am avut şi ratări şi, totodată, sunt şi muritor. A fi împlinit le conţine şi pe astea.

Reporter: Ce atitudine aţi adoptat ca să puteţi trece peste eşecurile despre care vorbiţi?
Claudiu Bleonţ: Eşecurile sunt perspective de moment asupra unui eveniment. În mod real, aşa cum mărturiseşte şi credinţa, nu există aşa ceva. Sunt doar schimbări, mişcare, forme care se combină. Eşecul l-am povestit din punctul acesta de vedere. Pentru o secundă, ceva pare că este o înfrângere, dar, în acelaşi timp, în această înfrângere există calitate, forţă de a face o victorie.

Reporter: După ce vă ghidaţi în tot ceea ce faceţi?
Claudiu Bleonţ: N-am un ghid. Am o foame de ghid. Dar n-am un ghid. Am o nevoie de a verifica, de a studia, poate de a trăi mai bine.

Reporter: Există ceva ce încă vă doriţi?
Claudiu Bleonţ: Cred că nu am destulă înţelegere asupra vieţii, în general. Creierul meu este cu siguranţă prea mic pentru un Univers şi o lume atât de mare. Mi-ar plăcea să cresc în înţelegere, în conştientizare.

Reporter: Aţi cunoscut succesul, aţi trăit multe lucruri frumoase până acum. Ar fi ceva ce v-aţi reproşa?
Claudiu Bleonţ: Câteodată mi-aş reproşa că iau lucrurile prea în serios. Şi dacă le iau în serios înseamnă că le iau ca definitive, or, pe lumea asta, nu este nimic definitiv; totul e în mişcare, în schimbare.

Reporter: Cum v-ar plăcea să fie oamenii de lângă dumneavoastră?
Claudiu Bleonţ: Cei de lângă mine sunt perfecţi. Sunt şi ei, ca şi mine, fiii lui Dumnezeu, ai misterului, ai tainei, totul este perfect.

Reporter: Sunteţi un exemplu pentru multe persoane care vă iubesc şi care învaţă multe lucruri din ceea ce sunteţi…
Claudiu Bleonţ: Nu schimbăm cu nimic lumea. Fiecare trebuie să lucreze, să studieze. Acest interviu nu aduce nicio schimbare, decât aşa… nişte săgeţi orientative. În rest, trebuie să ne asumăm acest rol, de a fi în viaţă, de a fi în acest timp, în această istorie, în această ţară, în această cultură, în această credinţă şi mergem înainte la studiul de sine, la cunoaşte-te pe tine însuţi. Dacă aş fi un exemplu pentru cineva, nici nu vreau să mă bucur, pentru că lucrurile pe care vi le-am spus sunt lucruri pe care le-am preluat de la alţii. Cum spunea Cioran, a fi înseamnă a fi încolţit şi a respecta, a onora această încolţire, a simţi prilejul extraordinar de a lucra fiind în viaţă, asupra ta, e extraordinar…

Reporter: Ce nu ştiu oamenii?
Claudiu Bleonţ: Toate perioadele pe care le parcurgem au mai fost şi vor mai fi. Locul de unde poate porni un salt interior este să ne reamintim că vom muri şi nimeni nu ştie ceasul şi clipa. Şi atunci nu vom mai avea atâta atenţie rătăcită şi risipită în afară şi ne vom responsabiliza. Sunt oameni în istorie care au trăit în condiţii de sute de ori mai grele şi s-au luminat, s-au limpezit, au iubit, i-au respectat pe ceilalţi, au întors şi celălalt obraz. Cine se vaită poate uită că ţine de el să transforme acest moment într-o operă de artă. A trăi înseamnă a transforma zădărnicia, din cauza faptului că, inconştient sau conştient, murim şi nu are, practic, într-un fel, niciun rost, tot ce adunăm, tot ce strigăm, tot ce cumpărăm… dar exact din cauza acestui lucru putem face un salt recunoscând şi bucurându-ne de faptul că toate trec. Şi atunci, calitatea interioară de a trăi se schimbă… Diana ROMAN

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co