Cultura

Centru Cultural dedicat compozitorului Aurel Stroe

Casa de Cultură din Buşteni a primit un nume nou, cel de Centrul Cultural „Aurel Stroe”. Timp de 16 ani, marele compozitor român, a poposit, în fiecare vară, în staţiune, deoarece era îndrăgostit de acest loc şi îi plăcea să admire munţii.

Inaugurarea Centrului Cultural „Aurel Stroe” a fost făcută duminică după-amiază, în prezenţa mai multor oficialităţi locale, reprezentanţi ai Ministerului Culturii şi Cultelor, muzicieni, membri ai familiei compozitorului şi turişti. Prima parte a festivităţii a fost marcată prin dezvelirea unei plăci comemorative, în animtirea celui care a oferit în fiecare vară la Buşteni cursuri gratuite studenţilor şi profesorilor din România. „Ne dorim ca, în memoria muzicianului, să organizăm anual Festivalul „Aurel Stroe”. Noua denumire a lăcaşului de cultură din Buşteni constituie o mândrie pentru noi, dar, în acelaşi timp, şi o obligaţie morală de a organiza tot mai multe acţiuni diversificate”, a precizat primarul oraşului Buşteni, Emanoil Savin.
În incinta Centrului Cultural, a fost inaugurat şi un muzeu dedicat compozitorului, iar publicul a fost invitat să-l viziteze. Soţia sa, Angelika Stroe, a donat mai multe obiecte personale, piese de mobilier şi partituri care au aparţinut compozitorului, pentru ca toţi cei care trec pragul instutuţiei să poată intra, preţ de câteva minute, în lumea lui Aurel Stroe. „Soţul meu şi-a dorit să fie înmormântat în Buşteni şi mă bucur că acum s-a inaugurat acest muzeu. El spunea că de aici porneşte idealismul european. Din acest motiv, am luat toate lucrurile din camera în care a locuit 21 de ani şi m-am gândit că ele vor fi de folos pentru studenţi şi doctoranzi. Am făcut copii la operele şi tratatele sale de muzicologie şi le-am adus în staţiune. Am luat şi cărţile la care ţinea cel mai mult, diplomele pe care le-a primit, dar şi CD-urile sale. Sper că este o arhivă bună pentru toţi cei interesaţi”, a spus soţia compozitorului, Angelika Stroe. Evenimentul s-a încheiat cu o premieră naţională. Filarmonica „Banatul” din Timişoara a susţinut spectacolul cu opera „Orestia II”, spectacol care, acum 31 de ani, a fost prezentat în Franţa în premieră absolută, sub regia lui Lucian Pintilie. Din 1992 până în 2008, când a încetat din viaţă, Aurel Stroe a venit în fiecare vară la Buşteni şi a predat lecţii gratuite, iar acum, pentru eforturile sale şi pasiunea pentru muzică, administraţia locală i-a acordat, în semn de recunoştinţă, titlul de cetăţean de onoare al oraşului post-mortem. Adelina ANEI

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co