Actualitate

Cătălin Ana: „Munca de poliţist nu o fac pentru salariu”

Cătălin Ana s-a născut în 1977, în localitatea Drăgăneşti Prahova. A absolvit Facultatea de Drept la Bucureşti, dându-şi examenul de master în Administraţie Publică şi Integrare Europeană, la UPG Ploieşti. A devenit poliţist, lucrând de zece ani în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova (IPJ), fiind şeful Biroului de Combatere a Infracţiunilor Contra Patrimoniului din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale (SIC). A fost implicat în cercetarea tuturor cauzelor judiciare complexe instrumentate în ultima perioadă de poliţia prahoveană. Pe 24 martie 2011 a fost avansat de la gradul de inspector principal, la gradul de subcomisar. Pentru rezultatele sale deosebite, Cătălin Ana a fost nominalizat pentru titlul de „Poliţistul anului” atât la nivelul IPJ Prahova, cât şi la nivelul Poliţiei Române, fiind un caz singular în istoria poliţiei prahovene.

Reporter:  Cum te-ai hotărât să devii poliţist?
Cătălin Ana: Provin dintr-o familie de poliţişti. Asta înseamnă că am văzut, de copil, ce presupune o astfel de viaţă. Tata era şef de post într-o comună prahoveană. Fiind copil de poliţist, la ţară, toată familia participa, era cu totul alături de tata şi de munca lui.
Reporter: Care a fost primul caz, în cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale?
Cătălin Ana: Am lucrat de la început la Judiciar. E o zonă în care trebuie să soluţionezi cauze mai grele, mai grave. Sunt furturi cu mod de operare deosebit, la fel tâlhării, înşelăciuni, infracţiuni de violenţă. Cred că e o meserie frumoasă, interesantă, cea de judiciarist. Şi grea! Răspund de acest birou de puţin timp, fiind format în mare parte din ofiţeri tineri, dar care, în ciuda tinereţii lor, au o experienţă vastă pentru că au soluţionat numai cauze complexe. Vorbind la nivel de SIC, majoritatea cauzelor din judeţ, care au un grad ridicat de complexitate, sunt redirecţionate către noi. Primul caz a fost prin 2002. Pe vremea aceea lucram la IPJ Dâmboviţa. S-a întâmplat să prind nişte hoţi care furau din autoturisme. Mi-aduc aminte că erau nişte puştani veniţi din Târgovişte. Au mers într-un cartier din oraş şi au spart vreo câteva maşini. Le spărgeau geamurile şi furau casetofoanele. Norocul a fost că un prieten a văzut ceva mişcare, m-a anunţat şi i-am găsit într-un hotel, cu casetofoanele la ei. Eram singur când i-am găsit. Primul meu caz de judiciarist! Neştiind ce să fac cu ei, am sunat colegii la bază: măi, am prins nişte hoţi cu casetofoane pe ei, ce facem? A venit un coleg mai vechi în meserie, după care am întocmit toate hârtiile. Îţi dai seama ce emoţii am avut! Dar cine nu ar avea, până la urmă!
Reporter: În activitatea ta ai avut cazuri care te-au marcat mai mult decât altele?
Cătălin Ana: Pe parcursul celor zece ani de muncă am avut experienţe legate de destructurarea unor grupări infracţionale care acţionau pe Valea Prahovei. Am avut mult de învăţat, a fost mult de muncă. Vreau să fac precizarea că la soluţionarea unor cauze importante, nu lucrează un singur om, lucrează un birou, o echipă. Aşa că, şi nominalizarea pentru Poliţistul Anului şi distincţia pe care am primit-o, nu mi se adresează numai mie ci unui întreg colectiv, care a muncit zi şi noapte, cu ore peste program. Colegii mei şi-au abandonat de multe ori problemele personale, obligaţiile faţă de familie, dedicându-se pentru soluţionarea acestor cauze. Ca exemplificare pot să-ţi spun despre destructurarea grupării lui Aurică „Pumn de Fier”, gruparea Omega, gruparea Babele. Am lucrat şi la cazul Austrianu, la cazul Mexicanu’, la cel legat de furtul milionului de euro. Vrei să ştii un caz care m-a marcat? A fost ceva, într-adevăr, care mi-a dat mai mult de gândit, reuşind să mă impresioneze. În urmă cu un an, s-a prezentat la noi o mamă, însoţită de una dintre fiicele ei, reclamând faptul că aceasta fusese victima unei infracţiuni de viol, cu privare de libertate. Fusese o întâmplare urâtă, brutală. M-a impresionat faptul că persoana vătămată, fiica, un copil crescut fără tată, a încercat să facă ceva, să reuşească în viaţă. Numai că, nişte indivizi certaţi cu legea au profitat de bunătatea şi inocenţa ei. Modul de acţiune al infractorilor a fost dur. La ceva timp după soluţionarea cauzei, arestarea persoanelor implicate şi condamnarea lor în ultima fază, m-am întâlnit pe stradă cu mama acelei copile. Recunoştinţa ei arătată prin vorbe, cu ochii în lacrimi, m-au făcut să-mi dau seama că, uite, până la urmă, munca noastră este răsplătită şi altfel. Această femeie se chinuise singură să-şi crească fetele, una dintre ele ajungând medic, cealaltă economist. Trăiau într-un cartier mai rău famat şi se zbăteau să facă ceva bun în viaţă. Ne-a mulţumit mie şi colegilor, care lucrasem la cazul ei şi treaba asta m-a făcut să gândesc că munca noastră, chiar are o finalitate şi o satisfacţie în plan personal. Este unul din motivele pentru care putem merge mai departe. Nu aşteptăm beneficii materiale, ştii care sunt problemele noastre în minister, în momentul de faţă.
Reporter: Ţi s-a întâmplat vreodată
să-ţi fie frică?
Cătălin Ana: Mi s-a întâmplat să fiu în nişte situaţii periculoase, însă până acum am avut noroc şi am reuşit să ies cu bine din ele. Odată era un scandal între două grupuri de tineri, patru de o parte, cinci de o parte. Nu ştiu… poate instinctul de poliţist m-a făcut să intervin, fără să mă gândesc că aş fi putut să primesc şi eu o lovitură pe la spate sau cine ştie ce altceva. S-au luat la bătaie pe stradă, am intervenit şi, cu chiu cu vai, i-am despărţit. Acum, privind în urmă, îmi dau seama că a fost o prostie, pentru că puteam fi lovit sau Doamne fereşte, chiar mai rău. Oarecum am încălcat regulile noastre, trebuind să evaluez situaţia, să-mi anunţ colegii dar, instinctul, cum spuneam, m-a făcut să intervin fără să mă mai gândesc prea mult. Totuşi, cea mai mare frică a fost atunci când aveam o persoană urmărită cu mandat de arestare, pentru vătămare corporală gravă. Era un tip, omu’ pădurii, ca să zic aşa, foarte robust, foarte abil. Se ascundea într-o zonă împădurită din Dâmboviţa, iar în încercările de a-l captura a sărit la poliţişti cu toporul şi cu cuţitul. Am acţionat trei poliţişti. El locuia în casă cu trei rude, oameni neieşiţi în lume, care acţionau instinctiv, punând rapid mâna pe bâtă. Atunci mi-a fost teamă şi pentru mine şi pentru colegii mei, să nu fim răniţi sau mai rău.
Reporter: Ce sentiment ai când îndrepţi arma către un om şi nu către o ţintă de carton?
Cătălin Ana: Nu am tras în cineva, niciodată. Am folosit arma pentru foc de avertisment. Am scos arma din toc, de mai multe ori, am îndreptat-o către alte persoane. Au fost prinderi în flagrant şi în Bucureşti şi Prahova, unde am fost nevoit să scot pistolul, dar nu am avut nevoie
să-l folosesc. Posibilitatea de a răni o persoană, chiar de a ucide, îţi schimbă puţin percepţia asupra lucrurilor. Este altceva! Deja, în momentul în care scoţi pistolul şi ai un cartuş pe ţeavă, lucrurile sunt grave. Trebuie respectate nişte proceduri, pentru că nu-l scoţi din toc pentru un hoţ mărunt, care a furat un casetofon dintr-o maşină. Îl scoţi când, într-adevăr, lucrurile degenerează.
Reporter: Ai fost nominalizat pentru titlul de „Poliţistul anului”. Cum ai primit vestea? Colegii tăi cum au reacţionat?
Cătălin Ana: Ce-aş putea să spun? Am avut o satisfacţie morală. Te gândeşti că, uite, oamenii, până la urmă, apreciază faptul că-ţi petreci multe ore peste program, că pierzi nopţi, că-ţi „abandonezi” copilul şi nevasta. Satisfacţie morală, asta am simţit. Repet, munca de poliţist nu o fac pentru salariu, pentru bani. Sunt importanţi, într-adevăr dar, satisfacţia morală este mult mai mare. La pregătirea poliţistului, în ziua de azi, s-ar putea îmbrăţişa alte meserii, dar, mie, chiar îmi place ce fac. Reacţia colegilor a fost ca în oricare alt colectiv. Au fost persoane care m-au felicitat sincer, iar altele de convenienţă.
Reporter: Cum se împacă familia cu munca ta şi ce anume ţi-ai dori cel mai mult?
Cătălin Ana: În ce priveşte familia, aş putea spune că sunt norocos! Am o soţie care mă înţelege. De la început am stabilit nişte reguli, ale noastre. Niciodată nu mi-a reproşat de ce am întârziat, iar dacă a sunat telefonul, noaptea, a zis da, ok, mergi fără nicio problemă. Am un sprijin real, din partea soţiei. Fără înţelegerea ei, cred că n-aş fi putut să merg mai departe, să dau randamentul aşteptat de şefii şi colegii mei, dar şi de mine. Îmi doresc să petrec mai mult timp cu băieţelul meu de un an şi jumătate şi, în general, cu familia. Legat de munca mea, mi-aş dori să se mai simplifice puţin procedurile de lucru, legislaţia să fie mai clară, lucrurile să fie mai bine stabilite. Eu consider că acum alergăm printr-un hăţiş legislativ. Îmi doresc să fie apărat mai mult statutul de poliţist, familia acestuia să fie protejată. Asta îmi doresc ca poliţist. Carmen NEGREU

Targul National Imobiliar
Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co