Cultura

Case de autor: PAUL SMĂRĂNDESCU

În Europa secolului XIX, caracterul naţional al diferitelor culturi este exprimat cu putere şi în cele mai variate modalităţi. În acest context se naşte arhitectura identitară care îşi propune să îmbine tradiţia şi pitorescul. În cazul României, care după ce îşi dobândeşte independenţa devine în 1881 regat, ideea formării unui stil arhitectural specific este legată şi se împleteşte cu eforturile de constituire a statului naţional modern. Avându-l drept ”părinte” pe Ion Mincu şi ca teoretician pe Toma T. Socolescu, noul stil naţional denumit neo-românesc înfloreşte la început de secol XX sub mâinile iscusite ale unor minunaţi arhitecţi precum: Petre Antonescu, Grigore Cerchez, Duiliu Marcu, Horia Creangă, Paul Smărăndescu. Mâinile iscusite ale acestor mari arhitecţi au desenat atunci România modernă de azi.
Paul Smărăndescu (1881-1945) este unul dintre cei mai importanţi şi prolifici arhitecţi români ai secolului XX, decan al Facultăţii de Arhitectură din Bucureşti (1938-1940), autor a peste 120 de proiecte de imobile realizate şi a multor alte planuri de clădiri rămase neconstruite. Îşi începe studiile de arhitectură în 1899 la Bucureşti, studii pe care le termină în 1906 la Şcoala de Belle-Arte din Paris. Întors în ţară, lucrează în biroul arh. Dimitrie Maimarolu iar în 1909 este numit de Spiru Haret în funcţia de arhitect-şef al Ministerului Instrucţiei Publice. În anul 1913, Paul Smărăndescu construieşte prima dintre cele 10 vile din Sinaia, avându-l ca antreprenor pe dl. Vladimir Bortnowski, acesta fiind începutul unei îndelungate colaborări între cei doi. Din poziţia sa de arhitect-şef al oraşului întocmeşte primul ”Plan Director de Sistematizare” al comunei Sinaia, aprobat de Primărie în 1933 împreună cu ”Regulamentul de Construcţii şi Alinieri”, Sinaia devenind astfel una dintre primele staţiuni balneare din ţară reglementată din punct de vedere urbanistic. Fiind o prezenţă constantă la Sinaia, în 1915 îşi construieşte aici propria casă, alături de cumnatul lui, ing. Th. Săvulescu (azi Vila Vânători). Îl găsim în 1938 în atelierul său din mansardă, cel cu lambriu şi mobilier din brad executat de colaboratorul său, tâmplarul Gheorghe Gatej, desenând planurile, stranele şi mobilierul Bisericii Sfântul Ilie, denumită mai târziu Catedrala Bucegilor, proiect donat comunităţii de Paul Smărăndescu, aşa cum a făcut şi cu planurile Pieţei Unirii, aflată în spatele Primăriei pe un teren cu o mare diferenţă de nivel (proiectul acestei pieţe este şi astăzi în studiu, în timp ce vechile planuri ale marelui arhitect zac prăfuite prin arhivele Primăriei). Paul Smărăndescu a murit în 1945. Mai târziu, întreaga sa familie pleacă din casa de la Sinaia la Paris, în acelaşi an în care pleacă şi George Enescu de la Vila Luminiş. Prin atitudinea sa faţă de arhitectură, dar şi prin dragostea faţă de tânărul oraş staţiune, Paul Smărăndescu a fost o binecuvântare pentru Sinaia, punând bazele dezvoltării ei urbanistice sănătoase. Clădirile proiectate de marele arhitect şi executate în Sinaia rămân şi astăzi o dovadă de echilibru, de modestie şi de respect. Prin tot ceea ce a realizat, Paul Smărăndescu poate fi considerat “arhitectul Sinăii” şi este nedrept să-i vedem azi propria locuinţă terfelită într-un proces de retrocedare interminabil şi lăsată pradă timpului şi paraginii. Este nedrept ca niciun loc din oraşul pe care l-a iubit atât să nu amintească de numele său şi nici una dintre clădirile realizate în Sinaia să nu figureze pe lista monumentelor istorice. Bustul din bronz, donat în acest an Sinăii de Ordinul Arhitecţilor din România, zace uitat şi prăfuit prin cine ştie ce depozit, în timp ce concursul de idei propus pentru amplasarea acestui bust şi amenajarea piaţetei din jurul său, se menţine la faza de promisiune.
Memoria culturală a unui oraş precum Sinaia, se cuvine a fi păstrată cu grijă şi promovată cu mândrie iar aceste umile rânduri nu îşi propun decât să stea stavilă uitării. Din acest motiv, vă rog să meditaţi la sloganul Balului Arhitecţilor din acest an: ORAŞUL SEAMĂNĂ CU TINE! Această afirmaţie era valabilă şi în 1933, pe când Paul Smărăndescu era arhitect-şef al Sinăii, ea este la fel de valabilă şi astăzi. Care Sinaie vă place însă mai mult, cea veche sau cea din zilele noastre? Şi de ce?  arh. Nicolae Dan MANEA

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co