Imobiliare Valea Prahovei
Social

Casa de Cultură, de la începuturi…

Casa de Cultură a municipiului Câmpina funcţionează din anul 1964, timp suficient pentru a avea o istorie bogată.

Ideea de a realiza această construcţie a apărut în anul 1958, când oraşul trebuia să aibă o sală de festivităţi. De-a lungul timpului, însă, proiectul s-a dezvoltat, astfel încât s-a construit un imobil cu o sală mare de peste 700 de locuri şi una mică, de 100 de locuri. De asemenea, nu lipsesc cabinele artiştilor şi tot ceea ce e necesar ca în această clădire să înflorească cultura câmpineană. „Au trecut decenii şi Casa de Cultură se află aici şi între timp a căpătat şi numele „Geo Bogza”. În 1967, am venit eu la Casa de Cultură, ca un adolescent care scria poezii, voia să facă teatru şi plecase din cartierul lui mărginaş, Voila, aici, aproape de centru, aproape de cultură. Unde să te duci? Ce să faci? Te duceai la film, la unul dintre cele trei cinematografe care existau atunci – astăzi nu mai există niciunul – şi la Casa de Cultură, unde se ţineau spectacole de teatru, săptămânal, spectacole date chiar de trupa de aici”, a povestit actualul director al Casei Municipale de Cultură „Geo Bogza” din Câmpina, Florin Dochia.

Activități diverse
Pe vremuri, instituția avea cenaclul ei literar, chiar şi o sală de balet, sub scenă. Încăperea există şi astăzi, dar fără a mai fi utilă cuiva. Tot timpul, aici se întâmpla ceva frumos. Se ţineau cursuri artistice şi cursuri de calificare, oamenii învăţau să lucreze ceva și primeau diplome recunoscute. „Sunt director la Casa de Cultură de cinci ani. Am mai avut o experienţă asemănătoare la Ploieşti, între 1981 şi 1992, la Palatul Culturii; aşadar, n-am venit de nicăieri, din neant, am venit cu o experienţă asemănătoare. Spun asemănătoare, nu identică, pentru că altele sunt vremurile, altele sunt cerinţele publicului, într-o casă de cultură cum este aceasta. S-ar cuveni să se desfăşoare manifestări pentru, risc să spun, un fel de elită. Aici mai au loc încă binecunoscutele concerte de muzică simfonică. Acum se ţin cele şase concerte de muzică simfonică şi nu se poate spune că această muzică este pentru mase. Aici au loc spectacole de operetă, aici facem expoziţii de artă plastică, în foaierul central, cu toate că nu este neapărat potrivit acestui scop. Tot aici organizăm concursul de pictură realizat ad-hoc, Câmpina 24 h”, a mai spus Florin Dochia.

Și pentru oamenii de litere…
La Casa de Cultură „Geo Bogza” îşi desfăşoară şi acum activitatea cercul literar cu acelaşi nume, cu scriitori locali, dar care are invitaţi de pretutindeni.
Tot aceştia editează, atunci când sunt bani, „Revista Nouă”.
„Ar fi un lucru deosebit să reuşim să facem ca această Casă de Cultură să aibă, din nou, trupa ei de teatru. În primul rând pentru faptul că această clădire a fost gândită ca o sală de festivităţi şi a ieşit o sală de teatru. Va trebui să revitalizăm acest teatru, de amatori, dar amatori bine pregătiţi. Desigur, totul ţine nu numai de entuziasmul pe care l-am găsi între tineri, cu precădere la cei din învăţământul preuniversitar, ţine şi de bani…”, a spus Dochia.
Cerinţele publicului pentru programele unei Case de Cultură s-au schimbat, odată cu timpul. Asta nu înseamnă, însă, că tinerii talentaţi şi oamenii de valoare de astăzi nu luptă pentru artă. Diana ROMAN

Targul National Imobiliar
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co