Când îmi aleg tema unui editorial şi chiar atunci când îl scriu, încerc să mă las purtat de sentimente doar până la un punct. Pot să aleg un subiect cu inima, dar simt că sunt dator să mă menţin la limita decenţei, oricât de multă ură ar alimenta actul facerii. Cu alte cuvinte, ar fi de datoria raţiunii să câştige bătălia asta personală.
Şi încep prin a spune că vineri seară, un mai mult decât prieten m-a sunat să-mi spună că tatăl său a fost dus cu ambulanţa la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Ploieşti, pus pe un scaun şi lăsat să aştepte să-i vină rândul să intre la Urgenţe, deşi chiar personalul medical al echipajului care l-a preluat îi spusesă că, date fiind simptomele, ar fi vorba despre un accident vascular. Ulterior examinării sale de către medicul de gardă, pacientului i

s-a recomandat internarea, totodată aducându-i-se la cunoştinţă faptul că efectuarea unui examen tomografic, menit să lămurească gravitatea diagnosticului, nu este posibil pentru moment. De ce? Pentru simplul fapt că aparatul respectiv este pus în funcţiune doar în anumite situaţii şi la ordinul unui alt medic de gardă.
Dar soarta a conspirat pozitiv şi prilejul s-a ivit imediat, un alt bolnav fiind adus la spital în stare gravă. Analiza a fost efectuată şi tot ceea ce ar trebui să mai consemnez este înjurătura care îmi stă pe buze. Din respect pentru medicii pe care îi cunosc şi care merită aşa ceva, mă voi adresa aşa…, la limita de care aminteam mai sus, direct legiuitorului: Să mori tu!, aşa se face medicina de urgenţă? Adrian RADULESCU