De data asta, prima zi de şcoală a venit cu trei zile înaintea tradiţiei, pe 12 septembrie, ca expresie, poate, a nerăbdării celor mari de a-şi vedea urmaşii păşind pe un nou drum. După cei şapte ani de-acasă, prima zi de şcoală e şi un fel de majorat al părinţilor, e o pecetluire definitivă a maturităţii lor…
Mai bun sau mai rău, mai complex sau mai superficial, sistemul de învăţământ românesc deschide poarta educaţiei, poarta speranţei, a emoţiei individuale şi colective… M-am oprit, astăzi, preţ de câteva simţiri, în mijlocul unui grup de elevi care, fremătând în faţa unei instituţii de învăţământ, trăiau ceva ce eu nu-mi mai amintesc.

Memoria selectivă mi-a jucat feste şi nu-mi revine în minte prima zi de şcoală, în adevăratul sens al cuvântului… Nu-mi amintesc primii paşi în careu sau în clasă, nu-mi amintesc abecedarul, banca… Doar chipul mamei, înlăcrimat, îmi cutreieră sufletul şi mintea pune cap la cap şoaptele sale: „O să fie bine, mamă!”
Pentru mine, şcoala nu a început cu prima zi, cu prima oră, prima lecţie şi nici măcar cu prima literă… A început şi va începe mereu, cu clipa asta unică, de emoţie a mamei. Adrian RADULESCU