Actualitate

Câmpina are viitor. Doar să ştie să-l păstreze…

Profesoară de limba şi literatura română, consilier pe activităţile educative la Colegiul Naţional „Nicolae Grigorescu” din Câmpina, Cristina Ionescu ne-a prezentat o parte a elitei elevilor cu performanţe deosebite la învăţătură. Copiii de excepţie, olimpicii de azi, generaţia de mâine a acestui oraş.

„Am încercat cu greu, este adevărat, să-i alegem pe anumite domenii, şi pe ştiinţe umaniste, şi pe ştiinţe exacte. Aceşti copii sunt cei care au dus departe numele colegiului nostru, sunt olimpici, au diplome multiple. Ne mândrim că îi avem printre noi şi ne bucurăm că existăm alături de ei, zi de zi”, spune, cu mândrie, profesoara Cristina Ionescu. Cu siguranţă că şi celelalte unităţi de învăţământ din municipiul Câmpina pot fi considerate adevărate pepiniere, în care se dezvoltă şi alţi elevi remarcabili, ale căror rezultate şcolare pot face oricând, cinste, învăţământului câmpinean. De această dată, însă, îi lăsăm să se prezinte singuri pe câţiva dintre elevii merituoşi ai Colegiului „Nicolae Grigorescu”.

Ruxandra Neagu: „Sunt în clasa a IX-a,  la matematică-informatică, informatică intensiv. Am participat la olimpiada naţională la limba şi literatura română, în clasa a VIII-a. Am o pasiune pentru limba română, dar asta nu înseamnă că vreau să mă axez în mod special în această direcţie. Am mai participat şi la alte concursuri la matematică, informatică, engleză, franceză. Ce o să fac mai departe? Problema este că aş putea să fac atât de multe, încât nu ştiu ce să aleg. Să sperăm că, până termin liceul, voi reuşi să mă hotărăsc”.

Sorina Vlăsceanu: „Învăţ în clasa a XI-a, cu profil real de matematică-informatică, dar am preferat să mă axez pe limba română şi limba engleză, care mi-au plăcut mult mai mult. Ca urmare, am participat la olimpiade pe aceste discipline, reuşind să obţin atestatul avansat de limba engleză Cambridge. Îmi place foarte mult să dansez şi chiar mi-am format o trupă de dans, fiind şi director la Departamentul de Concursuri Şcolare, Extraşcolare şi alte activităţi. Am participat, împreună cu trupa, la Balul Bobocilor şi, în general, la foarte multe spectacole organizate de către Primăria Câmpina. Nu în ultimul rând, fac parte din ansamblul de dans popular „Ghiocelul”, al Casei Municipale de Cultură „Geo Bogza”. Aş vrea să-mi continui activitatea în domeniul dansului, chiar şi în timpul facultăţii şi după. Vreau să mă îndrept către limbi străine”.

Alexandra Irimia: „Sunt în clasa a XII-a, la ştiinţe sociale. Am participat la olimpiade de limba franceză şi concursuri de traduceri la aceeaşi limbă. De asemenea, am participat la concursuri literare, în special de proză şi eseuri. Sunt atrasă mai mult spre latura umanistă, pentru că nu-mi plac materiile exacte. Mi-am descoperit pasiunea pentru literatură destul de târziu. Abia în clasa a XI-a am început să particip la concursuri, spre deosebire de limba franceză, unde particip din clasa a VII-a la olimpiade. Doresc să mă îndrept către limbi străine, franceză şi arabă, dar şi alte limbi străine, dacă voi mai avea timp”.

Sabin Marcu: „Sunt în clasa a XI-a, pe profilul intensiv informatică şi mă axez pe informatică. Am participat la concursuri finanţate de Guvern şi de firme private. Ca performanţe, am obţinut şi locul doi şi locul întâi. La ultimul concurs naţional finanţat de Ministerul Educaţiei, am luat două menţiuni. Deocamdată, mă bazez pe tehnologii web, dar încerc să mă extind şi pe dispozitive mobile de tipul smartphon-urilor, iPod-urilor etc. Mi-ar plăcea să lucrez cu noul Apple”.

Mirela Saru: „Sunt elevă în clasa a XII-a profil uman, de ştiinţe sociale. În ultimii ani, am participat la numeroase olimpiade şi concursuri şcolare. La olimpiade la geografie, particip din clasa a IX-a, iar la concursuri, din clasa a X-a. Am obţinut numeroase premii, am participat şi la concursuri naţionale de geografie, Geomondis, la Timişoara şi la Iaşi. Cel mai mult îmi place geografia, fiind una din pasiunile mele, cu toate că nu pot să spun că nu mă atrag şi celelalte materii. Mi-ar plăcea să urmez facultatea de drept, dar şi geografia este, de asemenea, o variantă pe care o iau în calcul”.
Denisa Nicoleta Oprea: „Sunt elevă în clasa a XI-a profilul informatică intensiv-franceză. În anul şcolar 2010-2011, am participat la Olimpiada Naţională de Limba şi Literatura Română, unde am obţinut premiul special. De asemenea, am participat şi la Olimpiada Judeţeană de Limba Franceză, unde am obţinut premiul II. Am obţinut premiul I la Concursul Naţional de Traduceri „Lecţii cu Nichita” – traduceri din limba franceză în limba română -, am participat şi cu proză la concursul „Armonia naturii”, am obţinut certificatul de limba franceză, nivelul D2. Apoi, am fost la concursul „La plume d’or”. Deşi sunt la un profil real, mi-aş dori să urmez facultatea de limbi şi literaturi străine. Încă din clasa a VII-a, am participat la olimpiade de limba franceză şi română. Trecând la real, am decis să încerc şi ceva nou, dar, în final, tot spre uman m-am îndreptat”.

Ştefan Stătescu: „Sunt elev în clasa a XI-a, la informatică-matematică, cu informatică intensiv. Am participat în clasa a X-a la olimpiadele naţionale de biologie. Din păcate, nu am reuşit să obţin un loc fruntaş. Am obţinut doar experienţă. Sunt foarte pasionat de tot ce înseamnă ştiinţe, mai ales biologie. Îmi plac şi limbile străine, în special engleza. În viitor, sper să urmez cursurile Facultăţii de Medicină din Bucureşti”.
Ioana Teodora Alionte: „Sunt în clasa a XI-a la uman, ştiinţe sociale. Îmi place foarte mult limba şi literatura română, dar iubesc limba engleză, pentru care am obţinut certificatul Cambridge. Eu sunt o persoană activă şi îmi place foarte mult să mă implic în activităţile şcolii. De aceea, începând cu anul acesta, sunt directorul Departamentului de Educaţie şi Programe Şcolare, din cadrul colegiului. Am foarte multe proiecte pe care le gândesc, aş vrea să le pot pune şi în practică, însă timpul a fost scurt. Anul este destul de greu din punct de vedere al materiei. Cu toate acestea, am reuşit în luna octombrie să desfăşor o activitate în cadrul clasei mele, implicit în şcoală. S-a numit „Bunătăţi de toamnă”, fiecare dintre colegii mei făcând prăjituri care au fost vândute în colegiu, fiind cumpărate de către profesori şi elevi. Cu banii obţinuţi, intenţionăm să plătim o viitoare excursie. Mai departe, intenţionez să urmez o facultate de drept, tinzând spre notar sau avocat”.
Cosmin Covrig: „Eu sunt în clasa a XII-a uman şi m-am axat pe limba şi literatura română şi religie. Pot să spun că aceste materii corespund vederilor mele, domeniilor pe care le consider ca fiind atractive, plăcute. Într-un fel, se şi leagă literatura de religie, pentru că tratează teme religioase, cea de a doua axându-se pe teme literare. Încă din clasa a IX-a, am participat la olimpiade de limba şi literatura română, unde am obţinut menţiune şi premiul III, iar la religie, tot la olimpiade, am luat o dată menţiune şi un premiu III. Marea mea realizare, ca să spun aşa, a fost un concurs intercultural de română şi religie, intitulat „Spiritualitate şi cultură românească”, desfăşurat la Putna, unde am obţinut premiul III pe ţară. Pe viitor, în principal, sunt interesat de teologie, nu sunt încă sigur, sau de litere”.
Alexandra Tănase: „Sunt la profilul filologie, în clasa a XII-a. Am fost la Olimpiada Naţională de Limba Latină, în clasa a IX, unde am obţinut premiul special, am participat la olimpiade de engleză şi franceză, unde am primit premiile II, III şi menţiuni. La concursuri, cum a fost „Armonia naturii”, am luat premiul I, la concursul „Spiritualitate şi cultură românească” am ajuns până la faza naţională şi am luat premiul special. Aş dori să urmez limbi străine moderne aplicate, în Franţa, şi să lucrez, eventual, în domeniul jurnalistic”. Carmen NEGREU

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co