Campanie pentru… comună!
Aşa cum fotbalul se joacă pe goluri, politica se joacă pe voturi! Iată o comparaţie la care se gândeşte Petre Costache, primarul comunei Băneşti, care a spus clar şi răspicat, că localitatea pe care o conduce o va duce mult mai bine dacă oamenii vor ieşi la vot. Nu contează cine cu cine votează, ci numai procentul prezenţei la vot. Trecut prin multe campanii electorale, primarul a realizat şi nu se sfiieşte să le spună şi oamenilor din comună că, indiferent de culoarea politică a celui care va câştiga alegerile, localităţile unde procentele de prezenţă la vot sunt mari, sunt mai bine privite de „cei de sus”, de cei care, la un moment dat, împart banii! Petre Costache, primar comuna Băneşti: „Dacă cetăţenii comunei vor merge în număr mare la vot şi vom avea procent bun, indiferent cine va fi la guvernare, o să avem ce să muncim în următorii trei ani. Dacă cetăţenii din comuna Băneşti vor fi dezinteresaţi şi, într-un fel, scârbiţi de viaţa asta politică şi de propaganda care se face la televizor, îndreptăţiţi sub acest aspect, şi nu vor veni la vot, atunci prea multe nu o să facem în următorii trei ani, până la sfârşitul mandatului meu. De ce spun asta? Spun pentru că am văzut cum se joacă cartea politică. Dacă în fotbal se joacă pe goluri, în politică se joacă pe voturi şi, atunci, indiferent ce politician va fi la guvernare sau la conducerea ţării, voi avea nevoie de o comună cu multe voturi.” Declaraţia lui Petre Costache nu prea seamănă cu ceea ce oameni sunt obişnuiţi să audă într-o campanie electorală. Primarul nu spune votaţi-l pe x sau pe y, ci spune simplu: votaţi comuna. Un număr mai mare de voturi… deschide mai multe uşi… la judeţ sau chiar mai sus!
Relu NISTOR