Actualitate

Blocurile „îmbracă” haină nouă

Câteva blocuri din Câmpina vor intra într-un program de reabilitare termică susţinut de stat. Puţini, însă, vor fi proprietarii care vor avea norocul acesta.

Mulţi câmpineni care au avut un ban pus de-o parte au început să îşi izoleze apartamentele pe cont propriu, pentru a menţine o temperatură potrivită în încăperi. Alţii, care au avut puţină răbdare, vor fi ajutaţi de primărie, dar şi de Ministerul Dezvoltării şi Turismului. Astfel, pe Strada Erupţiei, Blocul 2, Blocul 7 scările A şi B şi Blocul 8 scările A şi B, vor fi izolate termic. „S-a avizat documentaţia trimisă de noi pentru izolarea termică a acestor blocuri, s-au avizat şi sumele care se vor asigura de către Ministerul Dezvoltării, de către administraţia publică locală, sume care, pentru aceste cinci scări de bloc, se ridică la 1.464.000 de lei noi”, a declarat primarul municipiului Câmpina, Horia Tiseanu.
Cum se împart cheltuielile
50% din valoarea lucrării o va asigura Ministerul Dezvoltării şi Turismului, 30% Primăria Câmpina, iar 20% vor plăti asociaţiile. „În acest an, vom face o selecţie de oferte pentru lucrare, pentru că avem toată documentaţia. Lucrarea probabil că o s-o realizăm anul viitor”, a spus Horia Tiseanu.
Astfel de proiecte vor continua şi cu alte blocuri, atunci când vor mai fi bani la bugetul naţional. O problemă de imagine o ridică, însă, acei locatari care îşi izolează apartamentele pe cont propriu şi nu respectă culorile impuse de Consiliul Local. „Din păcate, de multe ori, nu se respectă o hotărâre a Consiliului Local, în care se spune că izolarea termică a blocurilor trebuie să se facă pe o scară de bloc sau pe un bloc întreg. Unii proprietari îşi mai izolează câte un apartament sau două şi încalcă această hotărâre a Consiliului. În niciun caz nu vrem să facem oraşul să arate ca un papagal, să avem blocuri verzi alături de blocuri roz…”, a mai spus Tiseanu. Oraşul trebuie să arate bine, să fie unul echilibrat, să se respecte culorile de alb, gri, bej. Cu toate acestea, persoanele care au folosit culori stridente nu au fost sancţionate de către autorităţile locale. Carmen NEGREU

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co