Actualitate

Aurel Vlaicu… sărbătorit!

AVIOANEMulţumire! Aceasta este expresia care se putea vedea pe faţa celor care au participat la manifestarea organizată în memoria primului zbor făcut de Aurel Vlaicu, în urmă cu 100 de ani. În afară de momentele în care cei prezenţi la festivitate au putut să vadă aparate şi oameni în aer, au avut ocazia să vadă şi replica 1/1 a aparatului Vlaicu II.
Petre Costache, primarul comunei Băneşti: „În primul rând, prin vreme, anul trecut a fost mai mult soare decât anul acesta, dar şi prin participarea cetaţenilor, tocmai că, nefiind atât de mult soare, au venit mai mulţi, poate şi prin faptul că am adus replica avionului lui Aurel Vlaicu aici, să o putem vedea; o ştim cu toţii din poze, o ştim cu toţii şi, din păcate, memoria este tristă, pentru că ştim din pozele acelea că îl avem aici, pe terenul acesta, sfărâmat. Acum îl vedem în stare de funcţionare, pentru noi este mişcător şi simt aşa, o vibraţie.”
La monumentul ridicat în cinstea celebrului aviator a fost prezent şi Horia Tiseanu, primarul municipiului vecin, Câmpina. Inginer de meserie, ca şi Aurel Vlaicu. „Cred că s-a spus tot ce trebuia, rămâne imaginea noastră despre Aurel Vlaicu, imaginea unui erou naţional, unui inginer extraordinar, care a conceput un avion de excepţie, a cărui machetă o putem vedea la scara 1/1, în realitate, şi nu pot să spun decât că, încă odată, am rămas foarte impresionat de personalitatea lui Aurel Vlaicu şi de realizările lui. A fost un om de excepţie, a fost un om pe care trebuie să îl stimăm pentru că a dus numele României departe în străinătate, cu nişte realizări tehnice spectaculoase.”

Soarele nu a strălucit pe cer! Lucru care a fost pe placul celor care au participat la manifestare. S-au bucurat oamenii de rând, s-au bucurat şi cei care, de exemplu, s-au „dat cu parapanta”: „Dacă iubeşti zborul şi dacă ai antrenamentul corespunzător nu e greu. Poate oricine, cred eu, depinde de timpul pe care îl are la dispoziţie, depinde de talent, depinde de motivaţie, până la urmă. În cazul meu, a fost relativ simplu, pentru că eu am zburat mulţi ani cu parapanta, deci zbor liber, după care trecerea la zborul motorizat n-a fost prea complicată.”
Un lucru este clar: ziua de 13 septembrie a devenit o zi specială pentru locuitorii comunei Băneşti. Şi nu doar pentru ei. Toţi cei care iubesc zborul, cei care preferă doar să se uite la el, oameni care se pricep la tehnică îi aduc în fiecare an un omagiu lui Aurel Vlaicu.Relu NISTOR

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co