Atleții se pregătesc la Câmpina
Temperaturile scăzute din ultima perioadă nu le permit sportivilor câmpineni, legitimaţi la clubul Petrom Ploieşti, să desfăşoare antrenamente în aer liber. Aşa că, în aceste zile, înainte de a participa la un nou concurs de atletism în sală, la Bucureşti, copii se antrenează de zor într-una din sălile libere ale Casei Tineretului. Toți trag tare de ei, întrucât anul acesta au de gând să se întoarcă acasă cu şi mai multe medalii, de la competițiile la care vor participa. Visul fiecăruia este să devină, sau să rămână, campion naţional la probele la care participă.„Până în momentul de față am obținut patru medalii la campionatele naționale, o medalie de aur la proba combinată de sală, la proba de hexatlon, două medalii de broz, la garduri și săritura în lungime, și încă un titlu de vicecampion la garduri” și îmi doresc mai mult, a declarat Vlad Coman. Până în luna martie, atleţii vor mai participa la câteva competiţii în sală. Relu NISTOR