Atitudini: patrimoniul… sau banii?
După un interminabil proces, în februarie 2004 este restituiă în natură către Elie Vlad Sturdza locuinţa, anexa şi terenul situate în Sinaia, bd.Carol I nr. 21. Domnul Elie Vlad, descendent al familiei princiare Sturdza, izgonit din România după război de regimul comunist şi cu averea confiscată în folosul clasei muncitoare este azi un umil octogenar neputincios refugiat într-un colţ al Europei. Nu mai are nici energia şi de a investi în proprietatea redobândită şi nici dorinţa de a reveni în România pentru a se bucura de ea, aşa că în februarie 2005, domnia sa vinde acest imobil către S.C.CARMISTIN S.R.L. Buzău.
Clădirea făcea parte din patrimoniul cultural al staţiunii Sinaia, fiind cuprinsă în rezervaţia de arhitectură denumită “ansamblul urban I” ce cuprinde zona centrală a oraşului şi era un minunat exemplu de arhitectură montană romantică cu influenţă austriacă. În ciuda unei exploatări forţate, clădirea a suportat cu demnitate trecerea timpului fiind folosită până în momentul retrocedării, inclusiv de către Primărie, care deţine în proprietate câteva dintre spaţiile de la parter.
După cum vedeţi, vorbesc despre această clădire la timpul trecut. Şi asta nu pentru că ea a fost măcinată de vreme, nu pentru că un cutremur a pus-o la pământ, ci pentru că interesul financiar mărunt al unor oameni inculţi şi lipsiţi de scrupule, împletit cu complicitatea tacită a autorităţilor au determinat distrugerea abuzivă a acestei clădiri.
Fără a avea la bază nicio autorizaţie sau acord legal, în aprilie 2007, noii proprietari încep cu brutalitate lucrările de demolare a casei Sturdza. La presiunea opiniei publice, autorităţile intervin, constată ilegalitatea acestei acţiuni, opresc lucrările de demolare şi dispun asigurarea şi conservarea jumătăţii de casă rămasă, în vederea unei eventuale refaceri. Timpul trece şi, un an mai târziu, pe baza unei sentinţe judecătoreşti conform căreia “clădirea pune în pericol siguranţa cetăţenilor”, construcţia, care s-a încăpăţânat să nu cadă după o iarnă grea şi lungă, este complet dărâmată iar terenul astfel eliberat scos, bineînţeles, la vânzare. Sunt zeci de astfel de exemple în Sinaia şi mii la nivelul întregii ţări în care aceste jocuri fără scrupule, “protejate” de interpretări tendenţioase ale legii, se dovedesc a fi la final doar meschine afaceri imobiliare.
Veţi spune că “e prea târziu”, că răul a fost deja făcut. Pe această resemnare mioritică şi lipsă de reacţie se bazează şi aceşti “criminali” ai patrimoniului. Chiar şi instanţa invocă în motivaţia soluţiei de neîncepere a urmăririi penale: lipsa obiectului incriminatoriu, adică faptul că o clădire demolată nu mai există, la fel cum “o societate fără principii care va să zică… nu le are” (mulţumesc pentru completare nea’ Iancule).
Un lucru este sigur. Până când nu vom da un exemplu concret în care o astfel de acţiune evident abuzivă să fie condamnată de lege, făptaşii să dea socoteală în faţa comunităţii iar clădirea distrusă să fie refăcută şi redată patrimoniului local, oricând şi oriunde în ţara asta asemenea abuzuri se pot repeta. Mâine ar putea fi vorba despre vila vecinului de peste drum iar peste o lună poate urma la rând chiar casa în care locuiţi, pentru că: “pasivitate înseamnă complicitate”.arh. Nicolae Dan MANEA
