Armonie și culoare
Săptămâna trecută, Galeria Mav D’Art din Câmpina, care aparţine cunoscutului sculptor Alfred Dumitriu, a fost gazda lucrărilor expuse de renumitul pictor prahovean Valter Paraschivescu.
Astfel, în selecta galerie, pe lângă bogăţia artistică a lucrărilor sculptorului, pictorul a urcat pe simeze o mare parte din opera sa, creându-se o oază de armonie şi echilibru, între formele sculpturale şi culoare.
Dincolo de prozaicul vieţii cotidiene, fiind şef de secţie la Muzeul de Artă din Ploieşti şi preşedintele filialei Uniunii Artiştilor Plastici Ploieşti, Valter Paraschivescu se dedică, aproape întru-totul, picturii. Pentru orice privitor, mai mult sau mai puţin avizat, percepţia asupra lucrărilor sale dă frâu liber imaginaţiei, lăsându-te să te joci în valurile de culori, pe care le revarsă din prea plinul harului său. „Este o expoziţie la care am adus 48 de lucrări, realizate în ultimii zece ani. Sunt lucrări care abordează o tematică destul de vastă, lucrări mai abstracte până la lucrări cu orientare puţin mai figurativă, în special a naturilor statice. De fapt, aceste naturi statice sunt şi ele nişte pretexte figurative, să spunem, pentru interpretări nefigurative. Şi asta pentru că m-a pasionat, în mod deosebit, problematica compoziţională şi cea cromatică a lucrurilor, nicidecum aspectul figurativ al obiectelor, care alcătuiesc aceste naturi statice. Sunt şi lucrări de grafică, în ulei, în tehnică mixtă. Este ceea ce mi-aş fi dorit să am acum doi ani, când am fost la 50 de ani. N-a fost atunci, este acum, aici la Alfred, o expoziţie împlinită”, a spus pictorul Valter Paraschivescu.
Comunicare specială
„Arta este, a fost şi va fi cel mai performant mijloc de comunicare a celor mai subtile trăiri umane, mereu în devenire, fără reguli şi fără limite. Toţi oamenii sunt deopotrivă artişti şi consumatori de artă”. Acest crez stă scris de mână pe o grindă, veghind parcă, asupra galeriei, iar amfitrionul expoziţiei, sculptorul Alfred Dumitriu, a deschis vernisajul rostind chiar aceste cuvinte. Recunoscut şi prin exigenţa sa în ceea ce ţine de arta adevărată, îl consideră pe prietenul şi colegul său de breaslă ca „unul dintre artiştii care au curajul să abordeze un limbaj modern în artă. E un artist foarte bun. Nu pot comenta eu, după ceea ce spune Dan Grigorescu şi alţi critici avizaţi, fiind clar că are o recunoaştere naţională şi chiar pe plan internaţional. El este uşor, cuminte, adică suntem departe de ceea ce se expune. Practic, galeria are şi intenţia de a apropia publicul de arta contemporană, nu zic, educaţie”. Printre publicul numeros care a invadat galeria s-au aflat scriitorul Florin Dochia, pictorii Victor Munteanu și Lidia Nicolae, scriitorul Christian Crăciun, familia de sculptori Marius şi Ştefania Stroe, nu în ultimul rând, fiul lui Alfred Dumitriu, sculptorul Vlad, totodată directorul galeriei şi mulţi alţi iubitori de artă. Expoziţia poate fi vizitată în zilele de luni, marţi şi joi, galeria Mav D’Art fiind situată pe strada Luminii din Câmpina, în casa scultorului Alfred Dumitriu. Carmen NEGREU