Actualitate

Apa trece… facturile rămân

apa-din-breazaDe aproximativ o lună şi jumătate, locuitorii oraşului Breaza se confruntă cu o mare problemă. Este vorba despre calitatea apei potabile care, având un aspect închis la culoare, cu diverse impurităţi, nu mai poate fi consumată. Localnicii sunt nemulţumiţi pentru că sunt nevoiţi să care apă de la fântâni sau să scoată bani din buzunar şi să cumpere de la magazin.
Nemulţumirile brezenilor
Câţiva dintre locuitorii afectaţi de proasta calitate a apei ne-au povestit despre greutăţile cu care se confruntă.
Ştefan Toader (foto 1) muncitor, spune că: „Apa e jalnică, neagră! Nu te poţi spăla cu ea, nici pe ochi! Sunt nevoit să aduc apă de la fântână. E foarte greu…”
Dumitriţa Lucica (foto 2), frizeriţă, îşi arată nemulţumirea, afirmând că: „E sub orice critică apa! E neagră şi nu poate fi băută. Cumpăr apă plată.  Când spăl vase pe acestea rămân pete negre şi soioase! Fiind nevoită să cumpăr apă, consider că o plătesc de două ori atunci când vine factura.”
Ana Păun (foto 3), o pensionară din Bucureşti, stabilită de ceva vreme în Breaza, spune că: „Nu am apă deloc şi totuşi plătesc o factură. De fiecare dată când vreau să văd dacă a început să curgă apa, pe ţeavă nu vine decât aerul care îmi învârteşte acul apometrului. Am apă potabilă, prin bunăvoinţa unor prieteni care, îmi aduc în sticle, de la Brebu.
Foarte supărat, Dumitru Diţei (foto 4) a afirmat: „În privinţa apei potabile, pot să spun că în Breaza e un dezastru! Trebuie să car de la fântână sau să scot bani din buzunar ca să cumpăr de la magazin. Treaba asta durează de ani de zile şi toţi primarii nu fac decât promisiuni în privinţa rezolvării acestei probleme.”
Cum se implică autorităţile competente
În această situaţie se găsesc, aproape toţi locuitorii Brezei, mai puţin cei care nu sunt legaţi la reţeaua de apă a oraşului. Contactat telefonic, directorul Adrian Lambru de la SC HidroPrahova SA din Breaza s-a eschivat de la un răspuns clar privind situaţia apei potabile, motivând că
nu-i permite politica firmei să dea informaţii pe această temă ci doar purtătorul de cuvânt al instituţiei, acesta aflându-se la sediul societăţii din Ploieşti. Mergând pe firul… „apei”, am luat legătura cu asistenta de cabinet a directorului general al societăţii, Liliana Donciu, care a fost mandatată să dea următorul răspuns: „SC HidroPrahova cunoaşte problemele legate de sesizarea dumneavoastră şi consideră că acestea vor lua sfârşit odată cu preluarea de la Consiliul Local Breaza a sistemului de alimentare cu apă din sursa Paltinu.” Fără comentarii, având în vedere că brezenii folosesc apa din punctul Sunătoarea şi râul Prahova! A fost contactat şi primarul Nicolae Ferestrăieru, care a refuzat să comenteze despre această problemă.
Mult mai cooperant şi mai informat pe această temă a fost Marian Nistor, noul Comisar–Şef al Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorului. În urma unor sesizări primite de la cetăţenii oraşului Breaza, acesta a fost nevoit să se intereseze îndeaproape de problemele apei potabile. Iată ce a declarat: „ Primarul Ferestrăieru mi-a spus că va depune toate diligenţele şi toate eforturile, să rezolve această situaţie. Problema este una naturală în sensul că râul Prahova s-a umflat din cauza ploilor şi a intrat în lacurile de captare care duc la staţia de clorinare şi de tratare. A promis că de sâmbătă, 18 iulie va începe decolmatarea lacurilor, reuşind să obţină utilajul pentru captarea apei. Pânza de apă rămăsese atât de mică, încât nu mai putea să mai tragă pompele. În condiţiile în care acestea trag doar mâl, normal că apa vine cu impurităţi. Personal, m-am întâlnit cu doctorul Cristian Vintilescu, director coordonator adjunct, de la Direcţia de Sănătate Publică, solicitându-i să urmărească permanent buletinele de analiză a apei. În privinţa reclamaţiilor care le-am primit din Breaza, OPC se va îndrepta către HidroPrahova, aceasta având încheiate contracte cu cetăţenii oraşului.”
Bani aruncaţi pe… „apa sâmbetei”
Singurul lucru cert în această poveste, rămân facturile de plată. Acestea îşi păstrează constant „debitul şi presiunea” asupra buzunarelor brezenilor, plătind la ora actuală, 24.000 lei vechi pe 1 m cub de apă… noroioasă. Se uită însă, una dintre multele obligaţii din contract ale SC  HidroPrahova, aceea de a „asigura cu apă la parametrii fizici şi calitativi, prevăzuţi de indicatorii de performanţă ai serviciului”.

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co