Imobiliare Valea Prahovei
Actualitate

Alin Moldoveanu: „Sunt obişnuit ca atunci când spun că fac ceva, chiar să fac”

Alin Moldoveanu este un cunoscut om politic din Câmpina, totodată şef de cabinet al deputatului Florin Anghel. A făcut parte din Partidul Conservator, după care, fiind dat afară de Dan Voiculescu, a trecut în Partidul Naţional Democrat Creştin (PNDC). În 2008, a candidat pentru funcţia de primar, ajungând în turul II. Pierzând în alegeri, a obţinut postul de consilier local, alături de alţi cinci membri PNDC. Mai târziu, desfiinţându-se această organizaţie, aceştia au aderat la Partidul Democrat Liberal. Cu trei luni în urmă, Alin Moldoveanu a renunţat la activitatea din Consiliul Local, devenind consilier personal al primarului Horia Tiseanu, ocupându-se de salubritatea municipiului Câmpina.

Reporter: Ce v-a determinat să renunţaţi la calitatea de consilier local pentru cea de consilier personal al primarului Câmpinei, Horia Tiseanu? Vă nemulţumea activitatea prestată în interiorul acestui organism?

Alin Moldoveanu: Eu sunt mulţumit de activitatea pe care am avut-o în cadrul Consiliului. Aproape că nu a fost şedinţă în care nu am cerut asfaltarea străzilor, implicit la dezbaterea bugetului sau la rectificări. Am cerut să se repare străzile, cu două straturi de asfalt, şi să se înalţe capacele canalizărilor la nivelul acestuia; am cerut folosirea unor soluţii chimice pentru trotuare, să nu mai crească vegetaţie prin asfalt, aşa cum s-a întâmplat pe strada Plevnei. Regret doar că nu am putut să fac chiar mai mult decât am făcut. De ce am renunţat la calitatea de consilier? Motivaţia e una simplă: să sprijin, şi din interiorul executivului, noua echipă în care am intrat.

Reporter: A fost, cumva, o sarcină de partid?

Alin Moldoveanu: Nu! N-a fost vorba de nicio sarcină de partid! Sună urât pentru mine: sarcină de partid! Eu sunt învăţat ca într-o echipă fiecare să-şi spună părerea şi să acţioneze din conştiinţă, pentru binele celor din jur. Făcând parte dintr-un partid, pentru mine, cei din jur sunt cetăţenii Câmpinei.

Reporter: Atribuţiile legate de salubrizarea oraşului vi s-au impus sau aţi optat anume pentru această activitate?

Alin Moldoveanu: Salubrizarea este o activitate foarte vastă, foarte complexă, ţinând de curăţenia unui întreg oraş. După părerea mea, consider că executivul are nevoie de un om care să se ocupe în mod special doar de acest lucru. Bine ar fi ca, pe viitor, să se formeze un compartiment care să se ocupe strict de salubritate.

Reporter: Până la momentul când aţi preluat această sarcină, chiar nu exista, în aparatul administrativ al Primăriei, persoane care să se ocupe de acest aspect?

Alin Moldoveanu: Ba da, cum să nu! Există biroul Administraţiei Domeniului Public şi Privat (ADPP) .

Reporter: Se poate crede că acest birou ADPP nu făcea faţă problemelor legate de salubrizarea oraşului?

Alin Moldoveanu: Cred că la întrebarea asta ar trebui să răspundă cetăţenii Câmpinei.

Reporter: Cum vă percep angajaţii Primăriei, de când sunteţi consilier personal al primarului?

Alin Moldoveanu: Din nefericire, nu toţi mă privesc cu ochi buni! Sunt oameni care mă percep foarte bine, unii mă percep bine şi alţii care mă percep rău. Este posibil ca, pentru cei care mă percep rău, să existe un impediment în ceea ce priveşte stilul meu de lucru. Sunt obişnuit ca, atunci când spun că fac ceva, chiar să fac. La fel, îmi place ca, atunci când cineva spune că face ceva, să văd că face acel lucru. Există şi cazuri în care spui că faci un lucru, dar nu poţi, din motive plauzibile. Dacă ne angajăm că facem ceva doar de dragul de a vorbi, nu rezolvăm nimic. Acesta e un motiv pentru care presupun că, în orice primărie, există neînţelegeri, o percepţie defectuoasă a unora faţă de alţii.

Reporter: Au fost aprobate în cadrul Consiliului Local două proiecte de hotărâre. Unul este legat de regulamentul de salubrizare al municipiului Câmpina, celălalt este legat de tarifele firmei Floricon, care nu s-ar fi conformat legalităţii. Cum comentaţi?

Alin Moldoveanu: Să o luăm de la început. Am văzut că aţi mai dat prin ziar, la rubrica aceea foarte simpatică „Trompeta săptămânii”, că m-aş afla în spatele unor proiecte de hotărâri. La acest proiect, legat de tarifele aplicate de către firma Floricon (va mai urma un proiect în acest sens), într-adevăr, m-am aflat în spatele lui. Chiar vreau să profit şi să-i mulţumesc colegei mele, Monica Clinciu, iniţiatoarea proiectului, cât şi colegilor care l-au votat, indiferent de culoarea politică, pentru că, în sfârşit, s-a intrat în legalitate. Până în momentul de faţă, nu toate lucrurile erau legale. Toţi cei care fac parte din administraţia publică ştiu că orice tarif pe care îl percepe firma Floricon, fie că este plătit de cetăţean, fie că este plătit din bugetul local, trebuie aprobat de către Consiliul Local. Din anul 2002, de când există contractul încheiat cu SC Floricon, lucrul acesta s-a întâmplat abia acum. Spun cu mâna pe inimă că sunt bucuros, pentru că s-a realizat acest lucru.

Reporter: În legătură cu proiectul legat de aceste tarife neaprobate de Consiliul Local, aşa cum cred că aţi aflat, au fost comentarii contradictorii la şedinţa din luna august. Care credeţi că au fost cauzele acestor neînţelegeri?

Alin Moldoveanu: A fost o tevatură care, sincer, mi-a lăsat un gust amar. Mi s-a părut deplasat să ceri în şedinţă să ţi se aducă facturile de anul trecut, când viceprimarului, ca angajat al executivului, i-au trecut prin mână aceste hârtii. A răspuns de salubrizare, până în urmă cu trei luni. Dacă vreun cetăţean crede că un angajat al primăriei nu are acces la toate documentele, se înşeală amarnic! Oricine le poate verifica. Cred că e vorba doar de o luptă politică de doi lei. Nu…, nu de doi lei, ci de doi bani! Sigur, lumea se întreabă de ce nu s-au trecut tarifele prin Consiliul Local, până acum, aşa cum ar fi trebuit. Mingea a fost în terenul viceprimarului. Ce a păzit până acum? Carmen NEGREU

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co