Actualitate

Alin Moldoveanu: „Sunt obişnuit ca atunci când spun că fac ceva, chiar să fac” (II)

Alin Moldoveanu este un cunoscut om politic din Câmpina, totodată şef de cabinet al deputatului Florin Anghel. A făcut parte din Partidul Conservator, după care, fiind dat afară de Dan Voiculescu, a trecut în Partidul Naţional Democrat Creştin (PNDC). În 2008, a candidat pentru funcţia de primar, ajungând în turul II. Pierzând în alegeri, a obţinut postul de consilier local, alături de alţi cinci membri PNDC. Mai târziu, desfiinţându-se această organizaţie, aceştia au aderat la Partidul Democrat Liberal. Cu trei luni în urmă, Alin Moldoveanu a renunţat la activitatea din Consiliul Local, devenind consilier personal al primarului Horia Tiseanu, ocupându-se de salubritatea municipiului Câmpina.

Reporter: Aprobarea acestor tarife de către Consiliu, presupune creşterea lor?

Alin Moldoveanu: Să le intre bine în cap la toţi, că nu eu măresc aceste tarife! Ele au crescut în fiecare an, mărite de Floricon! Impunerea aprobării acestor tarife, de către Consiliu, se referă la cele care sunt plătite din bugetul local, de care consilierii habar nu au avut, din 2002. Şi nici cetăţenii! Firma Floricon se află în legalitate când măreşte tarifele, prin contractul semnat cu Primăria şi prin ceea ce-i permit legile. Doar tariful cerut persoanelor fizice s-a aprobat până acum, de Consiliu, repet, nu şi cele plătite din buget.

Reporter: A avut efect printre cetăţenii Câmpinei, distribuirea acelor fluturaşi care evidenţiau programul firmei Floricon, în funcţie de străzi?

Alin Moldoveanu:  Pentru prima oară, vă spun sincer, un alt motiv pentru care am dorit să mă ocup de salubrizarea oraşului, a fost posibilitatea de a face public acest program. Este vorba atât de programul de ridicare a gunoaielor menajere cât şi programul pe care îl desfăşoară în general firma, pentru care încasează bani din bugetul local, pentru curăţenia oraşului.Totodată, am observat, de când mă ocup de aceste probleme, o accentuare a obişnuinţei cetăţeanului de a se conforma selectării deşeurilor, în vederea colectării. Am reuşit acest lucru, prin acei fluturaşi pe care o mână de tineri inimoşi, în mod gratuit, i-au împărţit în tot oraşul. De ce am ţinut la aceste lucruri? Pentru că, sincer, mă ajută în munca mea. A avut un efect extraordinar de mare! Trecând şi numărul meu de telefon, putând fi contactat după orele oficiale de program, între 18 şi 19.30, am fost sunat de cetăţenii care mi-au mulţumit pentru că, în sfârşit, au aflat programul de lucru al firmei Floricon şi care este activitatea de fapt şi de drept a acesteia, în ceea ce priveşte curăţenia oraşului. Au fost câteva situaţii, foarte puţine la număr, în care cetăţenii se plângeau că străzile lor nu au fost curăţate niciodată. Este vorba de unele străzi de la periferia oraşului, pe care firma Floricon le curăţă, prin contract, doar o dată pe lună. Am pus aceste lucruri la punct. Firma nu specifica ziua din lună, când are activitate pe strada respectivă, lucru ce crea suspiciuni pentru cetăţenii care, poate, nu erau acasă să observe acest lucru. Am urmărit o lună de zile maşinile speciale ale Floricon-ului, cel puţin două săptămâni nu m-au observat, apoi „s-au prins” ca să zic aşa, ca să văd cum îşi fac treaba. Şi, îşi fac treaba!

Reporter: Există cetăţeni reticenţi, faţă de obligaţiile care le revin prin regulamentul de salubrizare?

Alin Moldoveanu: Din nefericire, există, motiv pentru care încercăm să aplicăm legea, prin sancţiuni. Sper ca lucrurile să intre în normal iar cei care sunt abilitaţi să aplice aceste sancţiuni, să o facă fără scrupule, chiar dacă, pentru început, se apelează doar la avertismente.

Reporter: Sunt voci printre cetăţeni, care consideră că intră în atribuţiile Poliţiei Comunitare, depistarea celor care depun gunoaie, altele decât cele menajere,  pe platformele cu pubele, în condiţiile în care ar trebui să apeleze la firma Floricon, pentru taxarea separată, de ridicare a acestor deşeuri. Cum comentaţi aceste situaţii?
Alin Moldoveanu: Este adevărat faptul că există oameni care vin din altă parte decât zona de care aparţin, în ceea ce priveşte platforma de depozitare a gunoaielor menajere. Mă refer la cei care locuiesc la case şi care îşi aruncă ceea ce le prisoseşte, pe platformele dintre blocuri. Dar există şi asociaţii de locatari, nu vreau să dau numerele acestora, unde, cei care şi-au renovat apartamentele, au depozitat resturile de moloz, noaptea, la pubele. Apoi, spun că alţii au făcut treaba asta! Dacă văd că vine un străin de asociaţie, să lase gunoaie de genul acesta, nu-i opreşte nimeni să sune la Poliţia Comunitară.

Reporter: Cum comentaţi ceea ce a apărut în unele publicaţii, prin care se insinuează că la baza discuţiilor aprinse din consiliu, s-ar afla un comision legat de contractul cu firma de salubrizare?

Alin Moldoveanu: Din nefericire sunt foarte mulţi aşa-zişi ziarişti în ţara asta, care prezintă lucruri învăluite voit în ceaţă, formulate cu ambiguitate, având practic, un singur scop: taxă de protecţie, ca să nu apari în ziar, negativ. Asta, e şpagă! Şi ştiu despre ce vorbesc! E o practică şi pentru unii să se ridice prin şedinţe, să pună pe tapet anumite probleme, dând de înţeles că „ştiu multe, dar nu dau nume”. Asta înseamnă parşivism! Cât priveşte insinuările ieftine şi fără acoperire, despre nu-ştiu-ce comisioane pe probleme de salubritate,  eu nu am cunoştinţă de aşa ceva. Dar vă spun sincer, când voi afla ceva concret, mă veţi auzi: cutare ia şpagă. Am auzit, am citit prin presa locală, că unii consilieri locali, s-au dat, aşa, cocoşi roşii! În condiţiile în care au fost la putere până în 2008, chiar dacă nu aveau primarul, dar făceau majoritate, şi au mers cu tarifele pentru gunoi, neaprobate de către Consiliul Local, pentru ce se mai dau cocoşi?

Reporter: Cum colaboraţi cu primarul Horia Tiseanu, în condiţiile în care în campania electorală din 2008, eraţi adversari politici declaraţi şi cât se poate de înverşunaţi?

Alin Moldoveanu: Bună întrebare! S-a terminat campania şi am ajuns amândoi la aceeaşi concluzie: hai să facem bine pentru oraş. Colaborăm excelent! Domnul primar mi-a dat mână liberă să mă ocup de salubrizarea oraşului şi mă sprijină în orice acţiune pe care am iniţiat-o. N-a existat situaţie în care să-l rog ceva legat de aceste aspecte şi să nu-mi acorde ajutorul, să nu pot rezolva. Asta nu înseamnă că stau tot timpul pe capul dumnealui sau dânsul pe al meu.

Reporter: Cum vă vedeţi viitorul politic?

Alin Moldoveanu: Asta e ultima problemă la care mă gândesc. Eu am crescut partidele în procente, nu ele m-au descoperit pe mine!

Carmen NEGREU

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co