Cultura

Alin Ciupală: „Oraşul Câmpina era supranumit oraşul florilor” (II)

Alin Ciupală este un câmpinean cunoscut, fost profesor de istorie şi muzeograf la muzeul Doftana şi castelul Peleş. Acum este pensionar, totodată un cetăţean respectabil al municipiului Câmpina, aşa cum este cunoscut de o viaţă. Retras în casa sa de pe o străduţă liniştită, înconjurat de obiecte de artă, fiind un mare colecţionar, deapănă amintiri inedite despre oraşul de altădată. Aşezat pe bancă, în grădina sa, ce pare desprinsă din sălbăticia naturii, dar aranjată cu multă trudă, Alin Ciupală te poate întoarce în vremurile de altădată, când stai şi îi asculţi poveştile despre oamenii vremurilor trecute şi locurile unde a lucrat. Bun narator şi fin observator al locurilor şi naturii umane, Alin Ciupală te face să descoperi o lume apusă, dar totuşi prezentă în istoria Câmpinei.

Reporter: Ce alte personalităţi au mai locuit în Câmpina?

Alin Ciupală: A mai stat în Câmpina sora lui Ciprian Porumbescu – ca să mai amintim de alţi oameni importanţi -, fiul compozitorului George Ştefănescu, care era pretor şi care a avut destul de suferit din cauza acestei funcţii. În administraţia interbelică exista această funcţie de pretor, de şef al administraţiei şi al poliţiei într-o zonă, care reprezenta aici puterea centrală. Ce-ar mai fi de menţionat, dintre marii oameni ai Câmpinei… Printre cei celebri se numără Constantin Istrati, care a fost şi consilier la primărie şi a făcut un parc pe care l-a donat oraşului. Dorea un loc de agrement pentru câmpineni şi aşa a şi funcţionat, păstrându-i numele, până în anii ’50, când s-a făcut o unitate de Securitate, dotată şi cu cai. De aici se pleca şi se făceau intervenţii, împotriva partizanilor. Când şi când, pe cal mai venea şi câte un împuşcat în luptă. Câţiva, chiar sunt înmormântaţi în Câmpina. Când s-a instalat această unitate, exista în Câmpina o familie de excepţie, trei domnişoare, Irina, Marina şi Olimpia Crăciun. Aveau în centru o librărie grozavă. Dacă aflai de o carte apărută la Paris şi o comandai, în câteva zile ţi-o aduceau. Mai aveau şi un fel de anticariat, un atelier de cusături naţionale. Librăria Crăciun a fost un mare factor de cultură. La vremea aceea, când se dorea instalarea acelei unităţi, Securitatea le-a luat pe cele trei surori în maşină. Le-au scos din casă, în 24 de ore, casa a cărei ultimă denumire noi o ştim ca fiind cea a Pionierilor. Le-au plimbat prin oraş la câteva adrese, ca să-şi găsească o altă locuinţă, pentru că ei trebuiau să fie în apropierea unităţii. Acolo au intrat ofiţerii de securitate şi au distrus o clădire superbă, făcută de un arhitect prieten, în stilul Palatului Reginei Maria de la Balcic. Surorile Crăciun erau vizitate de Regina Maria şi de fiica acesteia, Principesa Ileana, care veneau să-şi comande costume naţionale. Regina Maria purta în multe ocazii, la fel ca şi Regina Elisabeta şi ca fiica ei Ileana şi celelalte fete, costume naţionale. Au venit multe personalităţi în casa surorilor Crăciun. A frecventat şi scriitorul Zaharia Stancu, fiind unul dintre prietenii acestei familii, apoi Elvira Godeanu, celebra artistă.

Reporter: Care era atmosfera oraşului, pe atunci?

Alin Ciupală: Ce v-am spus până acum e doar un strop din lumea veche a oraşului, oraş care a trecut printr-o catastrofă – mă refer la bombardamentele făcute de englezi şi americani. Englezii bombardau noaptea, iar americanii ziua. Trei bombardamente cumplite vizau rafinăria. Veneau pe firul Prahovei, se întorceau la Comarnic. Când se întorceau, lansau bombele peste oraşul Câmpina. Covor de bombe! Tot centrul a dispărut, apoi a venit şi cutremurul din ’40, oraşul  arătând destul de rău, multă vreme. Deşi devenise capitală de raion, în centru erau clădiri vechi care fuseseră distruse. Proprietarii care locuiau la etaje aveau magazine jos, care s-au naţionalizat mai târziu. Câmpinenii vechi îşi amintesc. Dar era pitoresc… Oraşul avea un farmec anume. Ar fi trebuit conservate anumite clădiri vechi din fostul centru. Mi-amintesc că, în epoca asta de băutori de Pepsi, noi aveam un bragagiu, Mito Petrovici. Era sârb. Avea o prăvălioară mică, intimă. Cea mai bună îngheţată pe care o puteai găsi era la bragagiu şi în putinile lui de lemn, braga. O băutură acidulată, care a ieşit acum de pe piaţă. Mai era mai jos o covrigărie, unde se scoteau din vatră covrigii fierbinţi, pe lopeţile de lemn. Era pitoresc centrul vechi şi avea şi clădiri elegante, pentru că a fost un oraş bogat. Capitala petrolului românesc!

Reporter: Vă amintiţi vreun eveniment anume, care i-a marcat pe câmpineni?

Alin Ciupală: În perioada aceasta, când oraşul arăta degradat, când s-au schimbat vremurile, au început şi ororile provocate de schimbarea de regim politic. O să vă povestesc o adevărată tragedie, care mă urmăreşte şi care o spun în toate ocaziile pe care le am de a mă adresa publicului, pentru că nu vreau să fie uitată. În Câmpina, care era capitală de raion, ţinea de la Moreni până la Predeal, erau tot felul de comandamente. Era inspectorat şcolar raional, inspectorat sanitar, tribunal, miliţie şi securitate, la nivel de capitală de raion. În această miliţie şi securitate au fost angajaţi în anii ’50, pe lângă câţiva din vechea poliţie, muncitori din rândurilor celor care aveau dosar bun. Dosarul bun nu presupunea să fii şi un om bun, cu calităţi deosebite. Mai degrabă invers, pentru că cei care se încadrau la capitolul „origini sociale sănătoase” veneau de regulă din familii de genul celor în care toată viaţa nu a muncit nimeni, au stat prin cârciumi şi au băut. Apoi, când au venit comuniştii la putere, zburdau pentru că nu aveau ce pierde, aveau numai de câştigat. De unde până atunci fuseseră consideraţi un fel de paria în societatea românească, şi la sat şi la oraş, acum se treziseră în funcţii pe care nu le visaseră niciodată. A fost cazul, unui analfabet, despre care nu ştiu dacă avea măcar patru clase şi care era plutonier la miliţie. Era o huidumă de om; se numea Calboreanu. L-a un moment dat, a primit o misiune pe care a executat-o cu mare „entuziasm”, pentru că ştia că o să-i aducă un grad de ofiţer. Ce s-a întâmplat? În Bucureşti rulase un film sovietic, fiind perioada lor. Trei tineri studenţi, ieşind de la film, au făcut nişte glume care nu puteau fi pe placul regimului de atunci. Cineva i-a auzit şi i-a turnat la Securitate. Tinerii au fost arestaţi şi trimişi la Câmpina, dorindu-se scoaterea lor din Bucureşti, pentru a nu interveni părinţii şi avocaţii. Aduşi la Câmpina, ori nu au avut ce să facă cu ei ori aşa a fost ordinul, pentru că acest Calboreanu i-a suit într-o maşină, i-a dus pe Muscel şi le-a spus: „Fugiţi!”. Când tinerii s-au dat jos din maşină, să se conformeze ordinului, Calboreanu i-a împuşcat pe toţi. Au fost înmormântaţi în cimitirul din Câmpina. Un prieten de-al meu, care stătea gard în gard cu cimitirul, povestea cum îi auzea pe părinţii copiilor alte persoane nu au fost lăsate să intre cum îşi strigau jalea, cerând să li se arate criminalul care le ucisese copiii. Era sfâşietor… Urmarea? Criminalul a fost făcut sublocotenent! Îmi vin multe situaţii de genul acesta în minte, dar nu vreau să mai întristez pe nimeni. Din cauza vremurilor, a lipsei de speranţă, din cauza mirajului care apăruse despre nivelul ridicat de viaţă, aflat de la postul Europa Liberă, din scrisorile primite de unii din afara ţării, au început oamenii să fugă peste graniţă.
(Va urma)

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co