Cultura

Alin Ciupală: „Oraşul Câmpina era supranumit oraşul florilor” (I)

Alin Ciupală este un câmpinean cunoscut, fost profesor de istorie şi muzeograf la muzeul Doftana şi castelul Peleş. Acum este pensionar, totodată un cetăţean respectabil al municipiului Câmpina, aşa cum este cunoscut de o viaţă. Retras în casa sa de pe o străduţă liniştită, înconjurat de obiecte de artă, fiind un mare colecţionar, deapănă amintiri inedite despre oraşul de altădată. Aşezat pe bancă, în grădina sa, ce pare desprinsă din sălbăticia naturii, dar aranjată cu multă trudă, Alin Ciupală te poate întoarce în vremurile de altădată, când stai şi îi asculţi poveştile despre oamenii vremurilor trecute şi locurile unde a lucrat. Bun narator şi fin observator al locurilor şi naturii umane, Alin Ciupală te face să descoperi o lume apusă, dar totuşi prezentă în istoria Câmpinei.

Reporter: Începeţi să depănaţi firul amintirilor cu locul unde munca v-a marcat cel mai mult, muzeul Doftana…
Alin Ciupală: Meserie complicată, cea de muzeograf… Am lucrat la două muzee importante, care aveau cel mai mare public din ţară, muzeul Doftana şi Peleş. La Doftana, care era un muzeu de propagandă al Partidului Comunist, veneau uneori în acţiuni organizate – cum era aniversarea a 50 de ani de la 8 mai 1921- şi 30.000 de vizitatori într-o zi. Deşi nu am fost atunci foarte atras de istoria pe care o reprezenta muzeul în perioada respectivă, adică istoria Partidului Comunist, acum mi se par nişte lucruri interesante şi care ar trebui cunoscute. Nu poţi să elimini 50 de ani din istorie! Dar, mă gândesc, ce muzeu extraordinar ar fi în timpurile noastre când s-ar putea spune tot adevărul. Am fost recent şi m-am îngrozit! Este o ruină cumplită! Aproape că a ajuns ca şi castelul de la Floreşti. Nu mai e decât o carcasă de piatră care se va prăbuşi, vinovate fiind toate autorităţile pe plan local, de la comună la judeţ. Cei din comună au furat tot ce au putut, de la primar până la paznic. Acum, nu mai au ce fura. Erau lucruri preţioase, tablouri comandate artiştilor mari ai epocii. Erau tablouri de Ciucurencu, de exemplu, care figurau în inventar la vremea respectivă, cu 40-50.000 de lei, iar o maşină nouă costa 30.000 de lei. Mai erau tot felul de exponate interesante. Lăsând la o parte istoria legată de Partidul Comunist, lumea nu mai ştie că acolo au stat legionarii, Corneliu Zelea Codreanu… Despre mişcarea legionară se spun numai tâmpenii. Niciodată nu o să se spună adevărul. Parcă e blestemată! A mai fost un grup de ofiţeri care au vrut să-l omoare pe Carol al II-lea, pentru că începuse politica aceea autoritară, pentru că era implicat într-o serie întreagă de afaceri oneroase. Colonelul Precup, care contribuise foarte mult la venirea lui Carol în 1930, a avut un grup în armata de ofiţeri şi a vrut să-l împuşte la o paradă militară. Cineva i-a trădat, i-au judecat în Tribunal Militar, le-au rupt epoleţii, le-au rupt săbiile şi i-au condamnat la închisoare pe viaţă, ajungând la Doftana. Există fotografii. Au fost multe personalităţi. Şi în expoziţia vastă a muzeului se făceau referiri la intelectuali importanţi care au sprijinit mişcarea de stânga… Ela Negruzzi, una din urmaşii lui Costache Negruzzi… Era un avocat mare care conducea o ligă de apărare a drepturilor omului. Apoi, ginerele lui Blaga, Teodor Butnariu, care era tot de stânga, el intrând în mişcarea antifascistă. Sunt multe poveşti… După aceea, au stat criminali odioşi… O crimă, la vremea aceea, în România era ceva rar. Se zguduia opinia publică. Multele poveşti legate de Doftana ar fi acum un subiect foarte atrăgător pentru vizitatori. Mă gândesc şi la occidentalii care ar veni atraşi – cum suntem noi renumiţi ca ţară a vampirilor – de locul unde a stat Ceauşescu.
Am făcut o mică digresiune, pentru că sunt nemulţumit de Doftana, unde am fost recent şi, într-adevăr, acum este o dovadă că nu ştim să ne apreciem trecutul, nu ştim să conservăm relicve, nu ştim să conservăm monumente.

Reporter: Cum era Câmpina de altădată?
Alin Ciupală: Şi-n Câmpina au fost câteva clădiri, dărâmate după ’90, care în altă parte ar fi fost declarate ca făcând parte din patrimoniu cultural. De exemplu, Curtea Domnească a lui Barbu Ştirbei, domnitor foarte important din istoria noastră modernă, care a început reformele, continuate de Cuza. Era în incinta actualului Colegiu „Nicolae Grigorescu”, unde s-a făcut sala de sport. Curtea Domnească rezistase fostului regim comunist, cutremurelor, bombardamentelor. Era o clădire solidă, pe care au demolat-o fără nicio rezervă, ca să facă o sală de sport, care seamănă cu o hală industrială. Nu dărâmi un loc istoric… Ce să mai zicem… S-a dărâmat şi pe bulevard, casa boierilor Lahovari, donată de familie, ca să devină un spital de copii, pentru că le murise un copil în fragedă pruncie. E vorba de clădirea care acum s-a înlocuit cu o construcţie urâtă.
Dacă tot am vorbit de casa Lahovari aş putea să amintesc că în ilustratele care au apărut pe la sfârşitul secolului IX, Câmpina era foarte bine reprezentată. Erau ilustrate făcute prin gravură, în mare parte, şi, locul acela, pe care-l numim bulevard, era atunci o stradă patriarhală. Se numea „Pe mal” şi se înşirau din loc în loc, case boiereşti, grădini vaste. Una era a lui Alexandru Lahovari. Fac o paranteză. Celebra scriitoare Marta Bibescu se trage, prin tată, din familia Lahovari. Următoarea casă era a familiei Cantacuzino, un Alexandru Cantacuzino… casa Trancu. Şi pe ilustrată scrie „Pe mal”. A fost denumirea străzii, până când marele primar liberal al oraşului, Victor Rădulescu, care a lăsat multe urme la Câmpina, a făcut bulevardul aşa cum îl vedem azi. Cu esplanade, care mergeau în jos, cu locuri unde cânta fanfara militară, cu izvorul acela foarte frumos, numit Gura Leului, pentru că apa ţâşnea dintr-un cap de leu, de bronz. De trei ori
l-au furat până acum. Şi cu nişte chioşcuri din bârne de mesteacăn, care erau plasate prin pădurea de pe versant.

Reporter: A fost Câmpina „oraşul florilor”?
Alin Ciupală: Victor Rădulescu a fost un personaj pitoresc. Ţinea foarte mult la curăţenia oraşului. Atunci, oraşul Câmpina era supranumit oraşul florilor. Pe stâlpii electrici din fontă erau nişte suporturi pentru ghivece şi atârnau flori. Pe unde te învârteai în oraş, vedeai flori. Şi primarul se plimba cu trăsura, ca să-şi controleze oraşul. Dacă observa un individ necivilizat, că aruncă pe jos un chiştoc de ţigară, un gunoi oarecare, se dădea jos imediat din trăsură. Victor Rădulescu purta baston. Îi dădea două bastoane zdravene şi, ca să închidă incidentul, îi dădea după aceea, o hârtie de 1.000 de lei, care era sumă mare. Şi-o dădea ca despăgubire pentru bătaie, dar şi ca să ţină minte şi să nu mai repete figura. El a făcut pentru ginerele său, doctorul Gheorghiu, casa aceea frumoasă, pe care noi o ştim ca sediul Sanepid-ului. A fost a familiei Victor Rădulescu. El locuia pe strada Griviţei, în spatele fostei bănci. Deci, în spatele redacţiei dumneavoastră era casa lui Victor Rădulescu. Dacă am amintit de el ca primar, alt primar a mai fost farmacistul Kessler, care a avut o farmacie construită de arhitectul Toma Socolescu. Se mai păstrează din vechea farmacie efigia aceea cu zeiţa Igiena. Era o clădire foarte frumoasă. Toma Socolescu era un arhitect de mare anvergură. Halele din Ploieşti făcute de el, poţi să le pui în orice capitală europeană, fără să-ţi fie jenă de ele. A construit mult în Câmpina. Lângă liceul Petrol era casa unde locuia doctorul Macri, căsătorit cu sora lui Socolescu.
(Va urma)

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co