„Nu se prea pricep!”
Primarul municipiului Câmpina a primit o scrisoare de la Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, prin care se cere ca activităţile specifice instituţiei să treacă în subordinea sau coordonarea Consiliului Local Câmpina. Lucru referitor la care edilul şef a spus că cei care au formulat legea nu au habar despre ceea ce se întâmplă în teritoriu.
„Îmi pare rău că trebuie să spun acest lucru, dar cei care au făcut legea nu prea se pricep, nu ştiu care este situaţia din teren”, a declarat primarul Câmpinei, Horia Tiseanu. Un fel de… struţo-cămilă! Aşa a concluzionat edilul, referitor la unele dintre ordonanţele şi hotărârile guvernanţilor, pe care trebuie să le pună în practică municipalitatea.
De exemplu, unul dintre amănuntele care nu ar trebui uitate de legiferator este acela că Biroul de Evidenţă a Populaţiei nu serveşte doar municipiul Câmpina, ci şi cele 14 localităţi arondate acestuia. R. N.