Politica

„Nu avem neapărată nevoie de colegii din PSD”

tiseanuCând mai moderat în afirmaţii, când mai tranşant, Horia Tiseanu, preşedintele organizaţiei PD-L şi, totodată, primarul municipiului Câmpina, se străduieşte să menţină un echilibru în Consiliul Local, între membri PSD şi colegii săi de partid.

R: Dincolo de calitatea de primar al municipiului Câmpina sunteţi şi preşedintele organizaţiei PD-L. În această calitate aş dori să comentaţi dacă se resimte şi în Consiliul Local tensiunea apărută, în ultimul timp, la nivel naţional, între partidul pe care îl reprezentaţi şi  PSD, încă, partener de coaliţie.
Horia Tiseanu: În plan local, aceste fricţiuni nu se simt, aşa cum se întâmplă la nivel naţional. Eu spun că ne înţelegem bine cu toate partidele sau, cel puţin, aşa ar trebui. În marea parte a cazurilor, în Consiliul Local, pentru că acolo putem observa relaţiile dintre partide, se colaborează foarte bine pentru aprobarea hotărârilor. Este adevărat că, uneori, simt că există nişte diferenţe de opinii. De exemplu, un caz foarte evident în acest sens a fost legat de participarea la Festivalul „Serbările Toamnei” din 19-20 septembrie. Acest festival a fost aprobat, ca finanţare, de către toţi consilierii, de la toate partidele (PD-L, PSD, PNL, PIN), dar, din nefericire, consilierii ultimelor trei partide
n-au dorit să participe în ziua deschiderii sau a doua zi, când am avut nişte momente oficiale. Ori n-au participat deloc, ori, sporadic, au participat doar ca nişte simpli cetăţeni. Ne pare rău că dânşii nu au venit la această sărbătoare a Câmpinei, pentru că nu era o sărbătoare a vreunui partid, ci a oraşului, a cetăţenilor. Şi, evident, trebuia să-i aibă în mijlocul lor, pe cei pe care i-au ales, pe consilierii locali. Dar asta a fost situaţia. Au participat consilierii PD-L, nu foarte mulţi, pentru că am avut doi colegi care au avut alte probleme.
R: Cum comentaţi declaraţia lui Radu Ionescu, membru PD-L în Biroul Permanent al organizaţiei judeţene Prahova, care a afirmat, public, faptul că se alătură celorlalte organizaţii din ţară, care vor să înceteze colaborarea cu PSD.
Horia Tiseanu:  Este o măsură care se discută la nivelul organizaţiei judeţene. Eu mă refeream la nivelul organizaţiei locale, în care, deocamdată, repet, deocamdată, nu simţim deschis acele fricţiuni de la nivel naţional sau chiar un conflict. Cum spuneam, oarecum există şi la noi divergenţe de opinii, dar sperăm ca acest lucru să nu se amplifice, indiferent de neînţelegerile de la nivel naţional. Este posibil, totuşi, să mai apară astfel de situaţii din cauza alegerilor prezidenţiale. Pe noi ne interesează, la nivel local, să avem o bună administrare şi chiar o bună administraţie şi nu neapărat să ne luptăm acum, cu săbiile, pentru că sunt alegeri prezidenţiale. Fiecare trebuie să-şi facă propria campanie electorală, fiecare trebuie să-şi susţină candidatul propus pentru funcţia de preşedinte, dar asta nu înseamnă că trebuie să neglijăm problemele oraşului, aşa cum s-a întâmplat anul acesta cu membrii PSD, PNL şi PIN. Este păcat, ţinând cont de faptul că, anul trecut, de exemplu, d-na Jenica Tabacu, dl. Ion Dragomir au participat foarte activ la acest festival. Să zicem că anul acesta au fost motivaţi pentru absenţă. Asta e situaţia! Îmi scapă de ce fiecare a găsit altceva de făcut în această perioadă. Poate au fost şi cazuri de boală. În anumite situaţii, Doamne fereşte, nu ne dorim să păţim aşa ceva. Totuşi, rămâne un semn de întrebare.
R: Pentru că aţi amintit de apropiatele alegeri prezidenţiale, ce puteţi spune despre fondurile financiare pentru campania electorală ale organizaţiei politice pe care o conduceţi?
Horia Tiseanu: Fondurile pentru campania electorală încă nu le avem. Urmează să discutăm la nivelul organizaţiei judeţene. Deocamdată, nu ştiu de unde vom avea aceste fonduri. Probabil că vor exista oameni care vor face donaţii, din ajutoarele pe care le dau colegii noştri de partid, având în vedere că suntem totuşi un partid puternic. Avem şi oameni de afaceri, oameni cu posibilităţi financiare. Campania nu cred că se va duce, cel puţin aşa am înţeles eu, cu bani foarte mulţi. Şi asta pentru că este o perioadă de criză financiară şi nu avem şi nici nu dorim să epatăm populaţia printr-o campanie exagerată.
R: Cu câtva timp în urmă, a apărut în presa centrală o informaţie ce făcea referire la faptul că Roberta Anastase se plânge către Emil Boc de sarcina prea grea de a strânge un milion de euro pentru campania electorală, doar la nivelul judeţului Prahova. Cum comentaţi acest lucru?
Horia Tiseanu: Am văzut şi eu articolul în ziar, dar nu pot să comentez, pentru că n-am discutat acest lucru cu Roberta Anastase. De altfel, mi se pare, pe de o parte, că nu s-ar încadra această cerere într-o relaţie normală
într-un partid, pe de altă parte, mi se pare că este o sumă foarte mare de bani, acest milion de euro. Nici nu cred că i s-a cerut Robertei să adune această sumă. Cred că sunt şi multe poveşti care se inventează în această perioadă, dar nu cred că este vorba de un milion de euro. Pot să spun totuşi că, întorcându-mă la prima dvs. întrebare, suntem, totuşi, nemulţumiţi de faptul că, la nivel naţional, PSD nu merge alături de PD-L şi, de cele mai multe ori, în Parlament, votează alături de PNL. Lucrul acesta, practic, înseamnă că este boicotată coaliţia de către PSD, existând doar pe hârtie. Or, dacă ne-am angajat toţi, PSD şi PD-L, să facem o guvernare de criză, atunci ar trebui să votăm împreună, nu să fim când într-o parte, când în alta, când în coaliţie, când în opoziţie. Adică, la Guvern suntem în coaliţie, iar în Parlament, PSD este în opoziţie! Aşa cum au fost şi discuţiile legate de legea învăţământului, când d-na Andronescu dorea să promoveze o centralizare cât mai puternică (aşa cum ştie PSD-ul să facă!), iar dl Miclea să propună o descentralizare a învăţământului. La un moment dat, erau două tendinţe total diferite.
R: Totuşi, dacă se va ajunge la o ruptură totală între PSD şi PD-L, acest fapt nu se va răsfrânge în mod negativ asupra cetăţenilor Câmpinei? Diversele proiecte propuse în Consiliul Local, venite din partea culorii portocalii sau a trandafirilor, îşi vor mai putea găsi viabilitatea?
Horia Tiseanu: În plan local, nu. Şi spun asta pentru că PD-L are în consiliu o majoritate, având 11 consilieri din 19. Deci, cu excepţia proiectelor de hotărâri pentru care este nevoie de două treimi, adică 13 consilieri, PD-L poate să aprobe, să voteze, orice hotărâre. Nu avem neapărată nevoie de colegii din PSD. Totuşi, eu aş insista pentru a încerca să menţinem în continuare această coaliţie, care este orientată, în primul rând, către cetăţean. Deci, nu neapărat pentru ca să avem voturile PSD sau chiar PIN, ci pentru că această coaliţie face ca, în Consiliul Local, să fie linişte şi să putem vota hotărât, într-adevăr, în interesul câmpineanului. Nu trebuie, neapărat, să ne boicotăm unii pe alţii, în funcţie de culoarea politică a celui care propune validarea un proiect de hotărâre.

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co