„Furnica” are centru de socializare
La Sinaia a fost inaugurat primul Centru de Acţiune şi Informare Comunitară din staţiune.
Situat în cartierul Furnica, într-una dintre puţinele clădiri care au fost salvate de la revendicare, centrul vine în sprijinul locuitorilor oraşului, mai ales a vârstnicilor care doresc să socializeze sau să se întâlnească pentru a discuta, pur şi simplu, despre nevoile, nemulţumirile sau dorinţele lor. Înainte de tăierea panglicii, a avut loc o slujbă religioasă, la care au asistat edilii oraşului, dar şi zeci de locuitori. „Este foarte bine că s-a făcut, este foarte bun… Eu stau aici de 50 de ani şi nu am avut niciodată aşa ceva…”, a declarat un localnic. „E foarte bine, e foarte important. Văd că vor fi discuţii, interviuri, vor şi tot felul de probleme de ridicat”, a spus o altă persoană prezentă la inaugurare.
Un spaţiu pentru toţi
Localnicii care vor participa la întâlnirile organizate aici vor fi încurajaţi să vină cu idei noi referitoare la activităţile pe care ar vrea să le desfăşoare, astfel încât centrul să se modifice în timp după dorinţele lor.
„Va fi un centru unde se vor întâlni, unde vor participa la multe proiecte, vor face multe lucruri împreună, nu doar cei vârstnici, ci şi cei tineri şi cei din viaţa activă…
Este un centru care se adresează tuturor… Sunt şi mulţi oameni în vârstă, cărora le este greu să coboare la Centrul Cultural «Carmen Sylva», de aceea vor veni direct aici, în Furnica, acesta fiind într-o directă corelare şi administrare cu Centrul Cultural «Carmen Sylva»”, a declarat primarul Sinăii, Vlad Oprea. Centrul de Acţiune şi Informare Comunitară este, practic, şi o extensie a Centrului Cultural «Carmen Sylva», iar programul activităţilor va cuprinde, dincolo de socializare, acţiuni din domenii precum: sănătate, politică, asistenţă socială, jocuri, sport, creaţie, filme şi cărţi.