Actualitate

„Fii vedetă pentru cinci minute”

Fundaţia Zamolxes din Câmpina are un proiect cu acest nume, care se adresează tuturor elevilor, cu vârste cuprinse între 12 şi 19 ani.

Ideea a apărut în urma faptului că foarte mulţi tineri, ai căror părinţi nu au posibilităţi materiale şi nici logistica necesară, nu pot să se afirme în domenii ce presupun creativitate, precum muzica, dansul sau teatrul. Aşa că, în colaborare cu Primăria Câmpina, au fost înfiinţate mai multe ateliere de lucru, acolo unde copiii cu abilităţi se pot desfăşura în voie, pot da frâu liber imaginației. „Este un proiect al fundaţiei noastre, finanţat de administraţia locală, şi are ca obiectiv principal creşterea participării culturale a tinerilor la ceea ce înseamnă cultură în municipiu”, a declarat președintele Fundației Zamolxes, Florin Predescu.

Alături de cei care au pus la punct acest proiect sunt şi tineri care ar vrea din tot sufletul să aibă posibilitatea să cânte, să danseze sau să ia lecţii de teatru. „Consider că municipiul Câmpina are nevoie de un aer proaspăt în domeniul culturii şi că ideea va fi acceptată de toţi tinerii, dar şi de către oamenii maturi”, a declarat Cosmin Cernica, unul dintre cei implicați în derularea acestui proiect. Scopul declarat al acțiunii este acela de creştere a gradului de cultură şi civilizaţie a tinerilor din comunitatea locală. Și cum fără finanțare nu se poate realiza absolut nimic, bineînţeles că vor fi cheltuiţi şi bani și deja au început să apară vorbe cum că sunt cheltuiţi bani pe cultură în vreme de criză.
„Am auzit astfel de remarci, chiar de atunci când a fost aprobat proiectul, dar eu spun că şi atunci când eşti în criză trebuie să investeşti în lucrurile esenţiale. Trebuie investit în tineret, pentru că dacă ei nu cresc aşa cum trebuie, pentru a ne putea scoate din această situaţie, nu ştiu cine ar putea face acest lucru”, a declarat Florin Predescu.
Dezvoltarea creativităţii a 30 de tineri din şcolile şi liceele câmpinene, pe o perioadă de șapte luni, cu sprijinul a trei coordonatori de ateliere de lucru. Aceasta este ideea cu care Consiliul Local Câmpina a fost de acord şi pentru care a alocat 9.980 de lei. Restul, până la 11.000 de lei, a fost asigurat prin finanţare privată.  Dar, să „fii vedetă pentru cinci minute” este mare lucru!  Relu NISTOR

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co