Actualitate

„Cultură în natură” la Sinaia Forever

IMG_472716 ani de tradiţie şi poveste

Timp de trei zile, la poalele Bucegilor, a fost sărbătoare mare. Cea de-a XVI-a ediţie a Festivalului Sinaia Forever a adunat un număr record de turişti, adică peste 60.000. Atmosfera în staţiune a fost incendiară, iar surprizele s-au ţinut lanţ pe tot parcursul evenimentului.

Deschiderea festivalului
Organizat sub sloganul „Cultură în natură”,  evenimentul a debutat cu o paradă în aer liber. Vineri seară, mii de turişti şi localnici s-au înghesuit să urmărească startul festivalului. Pe ritmuri de fanfară, organizatorii au luat la pas bulevardul central. Alături de ei au fost domniţele elegante şi domnii fermecători, costumaţi în haine din secolul trecut, maşinile de epocă, cercetaşii României şi tinerii de la Clubul Sportiv „Carpaţi Sinaia”. Nu au lipsit nici impresionantele focuri de artificii, care au brăzdat cerul pe parcursul defilării. Cu această ocazie, participanţii la festival au descoperit că bulevardul central a fost transformat într-un Bulevard Verde. Toată lumea a ajuns la cele 13 trecători, decorate cu literele ce formează numele evenimentului, adică Sinaia Forever.
Natura a crescut din asfalt
Centrul staţiunii a fost decorat cu 6 pomi, creaţi artificial. La Pomul Viselor au ajuns cei dornici să scape de griji. Aici, toată lumea s-a exprimat liber. Pe mai multe panouri, fiecare trecător a scris ce îşi doreşte să vadă în România. „Curăţenie”, „Respect”, „Civilizaţie”, au fost doar câteva dintre miile de dorinţe ale românilor.  Pomul Istoriei a IMG_4910prezentat Sinaia de altădată în imagini, personaje şi maşini de epocă, iar la Pomul Dragostei au fost aşteptaţi toţi îndrăgostiţii. Cuplurile au spus „Da” pentru o zi în faţa ofiţerului de stare civilă şi au primit certificate de căsătorie valabile pentru 24 ore. Micuţii s-au strâns la Pomul Copiilor, acolo unde, într-o  atmosferă de veselie şi joc, s-au desfăşurat activităţi interactive de teatru, pictură pe faţă, caricaturi şi demonstraţii de dans. Pomul Negru a reprezentat un semnal de alarmă către toţi cei care nu protejează natura. Aici, s-au desfăşurat activităţi de colectare selectivă a deşeurilor şi s-au ţinut cursuri de educaţie pe teme ecologice. La Pomul Fraţilor de Cruce, trecătorii au fost invitaţi să urmărească proiectele de înfrăţire a staţiunii cu alte oraşe. Turiştii s-au înghesuit să păşească şi pe „Strada Mâinilor Dibace”. Zeci de meşteşugari au expus în staţiune adevărate capodopere de artă, create cu multă trudă şi pasiune. Fiecare participant la festival a putut să-şi achiziţioneze de aici lucruri unicat, realizate de oameni talentaţi.
Atmosferă explozivă în parcul central
Parcul Dimitrie Ghica a găzduit în fiecare seară spectacole incendiare, dar şi piese de teatru jucate cu măiestrie de actorii Teatrului Masca. Vineri seară, spectatorii i-au urmărit pe Nico, Aurelian Temişan şi Monica Anghel. Sâmbătă a IMG_5177fost o adevărată nebunie, parcul devenind neîncăpător pentru miile de turişti care s-au strâns la spectacol. Andreea Bălan şi Petrişor au dat startul la distracţie. Alături de trupa de dans, cei doi au încins atmosfera cu mişcări senzuale pe ritmuri de muzică. Apoi, pe scenă au urcat cei de la Play&Win.
Cele mai frumoase cântece de la Pasărea Colibri au răsunat mai bine de o oră, iar spectacolul a fost încheiat de Voltaj. S-a creat o baie de mulţime, iar toată lumea a dansat şi a cântat împreună cu trupa melodii cunoscute, dar şi de pe noul album. La final, pe scenă a urcat primarul oraşului Sinaia, Vlad Oprea, care a le-a mulţumit tuturor celor implicaţi în organizarea evenimentului. Apoi, un foc de artificii a luminat, timp de câteva minute, cerul staţiunii.
Ministrul Turismului la Sinaia Forever
Elena Udrea a ales să petreacă Ziua Mondială a Turismului în staţiunea de la poalele Bucegilor. A venit la Sinaia în ultima zi a festivalului şi a luat la pas bulevardul central. Alături de autorităţile locale, ministrul s-a întâlnit cu cercetaşii şi a intrat în jocul lor. A dansat alături de ei, după care a făcut un popas la Pomul Negru, acolo unde a primit IMG_5431informaţii despre acţiunile menite să protejeze natura. Elena Udrea s-a pozat cu turiştii şi localnicii, a trecut pe la tarabele cu mititei, iar la Pomul Viselor a scris că îşi doreşte să vadă în ţara noastră „Oameni mândri că sunt români”. Ministrul a făcut un popas şi la expoziţia maşinilor de epocă. Le-a admirat şi a fost invitată să se urce într-una dintre ele. Udrea a ales locul din dreapta, iar locul şoferului a fost ocupat de Vlad Oprea. Şefa de la turism a intrat şi în standul cu care staţiunea a obţinut locul I la Târgul de Turism de la Bucureşti, din primăvară. Aici, s-au ciocnit pahare cu şampanie, iar ministrul a primit pliante despre staţiune şi legitimaţia de VIP din cadrul festivalului. Elena Udrea i-a felicitat pe reprezentanţii Primăriei pentru buna organizare a festivalului şi a vorbit despre Ziua Mondială a Turismului. „Pentru România, această zi are o importanţă deosebită. Este prima dată când turismul românesc este reaşezat acolo unde îi este locul şi reprezintă un factor de progres pentru fiecare comunitate. Anul acesta, reuşim să dăm românilor dreptul la turism. Ministerul încercă să-i sprijine pe cei care doresc să facă turism şi să ajute administraţiile locale în demersul lor. Parteneriatul cu Sinaia este o bună dovadă a sprijinului pe care noi încercăm să-l oferim primăriilor. În staţiune vrem să dezvoltăm domeniul de schi şi sperăm ca 2013 să ne găsească pe toţi pregătiţi pentru Festivalul Olimpic al Tineretului European”, a declarat Elena Udrea. După ce a discutat cu reprezentanţii din turism, ministrul i-a vizitat pe meşteşugari. A primit multe cadouri, însă cel mai mult i-a plăcut o ie. A probat-o şi a rămas îmbrăcată cu ea toată ziua. Elena Udrea s-a mai plimbat prin parc, a participat la o ceremonie de premiere la Campionatul de şah şi table, după care şi-a încheiat  vizita la Centrul Internaţional de Conferinţe, unde a admirat expoziţiile de pictură.
Festivalul în cifre
Festivalul s-a încheiat duminică seară cu o defilare a fanfarei şi a maşinilor de epocă. Sinaia Forever a devenit o tradiţie IMG_5296şi, totodată, cel mai important eveniment din staţiune. Conform reprezentanţilor administraţiei locale, „festivalul este singurul capabil să creeze simbioza perfectă între cultură, civilizaţie şi distracţie, petrecere, spectacol”. Costul organizării acestei ediţii s-a ridicat la 63.000 euro, bani care au fost atraşi numai din sponsorizări. La bunul mers al lucrurilor au contribuit 130 de voluntari de la şcolile din Sinaia. La Centrul Cultural „Carmen Sylva” s-au desfăşurat 5 expoziţii şi 2 concerte de muzică populară. S-au folosit 12.000 materiale promoţionale, iar liniştea şi ordina publică a fost asigurată de 200 de jandarmi şi 76 ofiţeri şi agenţi de poliţie. Acestea sunt doar o parte din cifrele care arată amploarea festivalului din acest an. „Am ales tema «Cultură în natură» pentru că la Sinaia se îmbină şi cultura, istoria, şi natura. Oraşul are o istorie impresionantă şi, în acelaşi timp, este înconjurat de munţi. Aşa am ajuns la tema din acest an. S-a lucrat foarte mult în acest an cu serviciile proprii ale primăriei, iar fondurile au venit din donaţii, sponsorizări şi de la chiriile încasate de la cei care şi-au amplasat terase la festival. În staţiune au fost prezenţi aproape 60.000 de turişti. Festivalul a devenit un adevărat fenomen şi acest lucru se datorează celor care au lucrat pentru acest eveniment. Consider că a fost cea mai reuşită ediţie de până acum”, a declarat Vlad Oprea, primarul oraşului Sinaia. Organizatorii au reuşit să ofere trei zile de distracţie şi voie bună la poalele Bucegilor şi, în acelaşi timp, au reuşit să atragă atenţia asupra importanţei protejării mediului. Adelina ANEI

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co