„Cazarea la negru vă costă!”
Reprezentanţii Ministerului Turismului încearcă să descurajeze practicarea turismului la negru prin diverse campanii de informare, care se desfăşoară în toate staţiunile din România.
Ministerul Turismului a demarat şi în acest an campania împotriva turismului desfăşurat ilegal. Acţiunea îi vizează deopotrivă atât pe cei care oferă cazare la negru cât şi pe cei care acceptă să închirieze camere în unităţile care nu au certificate de clasificare. Centrul de Informare şi Promovare Turistică din Sinaia a primit mii de fluturaşi care vor fi distribuiţi în toată staţiunea, în următoare perioadă. „Campania nu este nouă, se desfăşoară de mult timp, însă în fiecare an ea se reactualizează. Mesajul transmis este: turismul la negru dăunează şi creează chiar probleme. Are ca scop descurajarea cazării la negru. Peste 2000 de fluturaşi s-au editat numai pentru Sinaia, iar pe ei sunt indicate câteva probleme pe care le are turistul, societatea sau persoana care încearcă să cazeze la negru. De asemenea, li se atrage atenţia turiştilor să nu urmeze sfaturile de a primi aceste servicii, deoarece există un mare semn de incertitudine asupra calităţii. “Noi sperăm ca această campanie să aibă succes”, a declarat consilierul Centrului de Informare şi Promovare Turistică (CIPT) Sinaia, Paul Popa.
Treceţi în legalitate!
Materialele vor fi distribuite prin intermediul departamentului de Monitorizare Urbană şi a Poliţiei Comunitare. Specialiştii în domeniu îi sfătuiesc pe cei care oferă cazare la negru să treacă în legalitate, deoarece costurile legate de clasificarea structurii şi de consultanţa necesară asigurată de reprezentanţii zonali ai ministerului sunt gratuite. Şi turiştii sunt atenţionaţi să aibă grijă la ce unităţi îşi fac rezervări, deoarece s-ar putea să achite preţul cazării şi să nu fie mulţumiţi de calitatea serviciilor oferite. Toate informaţiile necesare despre unităţile hoteliere clasificate din Sinaia, dar şi despre ofertele lor, pot fi obţinute de la consilierii CIPT.Adelina ANEI