Eveniment

„Aurel Stroe” a împlinit un an

Iată că s-a împlinit un an de la naşterea Centrului Cultural „Aurel Stroe” din Buşteni. Anul trecut, cu ocazia celei de a II-a ediţii a Festivalului Internaţional Aurel Stroe, Casa de Cultură a oraşului Buşteni s-a transformat în Centru Cultural şi a luat numele marelui muzicolog, compozitor şi pedagog care trecuse la cele veşnice cu doi ani înainte (în 2008).
Aniversarea Centrului Cultural, dar şi comemorarea Marelui Dispărut a fost marcată, cum era şi firesc, de a III-a ediţie a Festivalului Internaţional Aurel Stroe care s-a desfăşurat în perioada 26 septembrie – 01 octombrie 2011. S-au întâmplat multe lucruri frumoase şi emoţionante pe tot parcursul festivalului.
Au fost reluate cursurile de vară iniţiate în 1992 şi susţinute anual de maestrul Stroe până în 2008 când s-au întrerup odată cu trecerea sa în nefiinţă. De data aceasta a avut loc un master class de canto susţinut de Bianca Manoleanu, profesor la Universitatea de Muzică din Bucureşti, un master class de pian cu Sorin Petrescu, pianist la Filarmonica Banatul din Timişoara, şi un master class de muzicologie susţinut de  Bernard Cavanna, muzicolog şi compozitor din Paris. A fost dezvelit un portret in basorelief al lui Aurel Stroe care a fost realizat şi donat Centrului Cultural „Aurel Stroe” de sculptorul Nicolae Lupu care a venit şi cu o expoziţie de sculptură intitulată „Visuri” şi care a fost vernisată cu această ocazie pe data de 01 octombrie 2011. Nu în ultimul rând, a urmat un Simpozion de Muzicologie, unde au conferenţiat Alexandru Leahu, Daniel Kientzy, Bernard Cavanna, Laura Manolache, Andrei Tănăsescu şi Ionică Pop.
Festivalul s-a încheiat în seara zilei de sâmbătă 01 octombrie, cu un spectacol eveniment, „În lumea lui Aurel Stroe”. Spectacolul a cuprins lucrări din creaţia lui Aurel Stroe dar şi elemente de regie, şi scenografie deosebite.  Spectacolul, în premieră la Buşteni, va fi reluat pe data de 09 octombrie 2011 la Timişoara.

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co