Cultura

„Armonia Naturii” la Buşteni

armonia-naturii-5Şcoala Sanatorială din Buşteni, împreună cu mai multe instituţii din ţară şi din străinătate, a pus la punct proiectul „Armonia Naturii”, care a mobilizat mii de tineri. „Lucrările sunt superbe şi este foarte greu să te decizi cine ar putea să ocupe primele locuri. Tinerii sunt ingenioşi, iar picturile sunt de o frumuseţe rară. Cadrele didactice care s-au ocupat de expoziţie sunt de lăudat”, a declarat Constantin Spurcaciu, directorul Casei de Cultură din Buşteni. Copiii au desenat fenomene din natură şi astfel au demonstrat că şi-au dezvoltat spiritul de observaţie, de investigare a realităţii, de cercetare, de creaţie şi de protejare a mediului. Peste 3.000 de lucrări impresionante au fost expuse la Casa de Cultură din staţiune, acestea fiind dovada că tinerii ştiu să preţuiască natura. „Toate cadrele didactice ne mulţumesc pentru ideea de a promova educaţia pentru mediu. De multe ori, prin cei mici, reuşim să facem mai mult decât prin cei mari, deoarece copiii înţeleg de la început corect mesajul şi îl transmit. Este mult mai greu să repari ceva, după ce ai greşit, decât să faci de la început un lucru bun. De aceea, m-am gândit că este bine să-i implicăm atât pe cei mici, de la grădiniţe, cât şi pe cei de la liceu. Mediul este acela care ne leagă, în primul rând”, a precizat prof. Iuliana Ciubuc, coordonator de proiect. Şi dascălii au un rol important: desfăşoară activităţi în cadrul cărora le educă copiilor  interesul pentru cunoaştere, pentru frumos şi îi învaţă să iubească natura. Impresionanta expoziţie va fi deschisă până la jumătatea lunii decembrie. De asemenea, tinerii vor fi răsplătiţi pentru talentul lor, iar cei care au realizat cele mai bune lucrări vor fi premiaţi. (Adelina ANEI)

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co