Actualitate

“Educație înseamnă viitor”

Ghiozdanul plin pentru grădiniţă

În cadrul campaniei „Educaţie înseamnă viitor”, v-am prezentat un caz impresionant al Roxanei Zarzu din Telega, o mamă care a trecut prin experienţe grele, care abia se descurcă de la o zi la alta, dar care nu vrea să se dea bătută şi îşi doreşte o viaţă mai bună pentru băieţii ei, Mihai şi Bogdan. Copiii merg la grădiniţă, cel mic, Mihai, pentru prima dată în acest an. Se bucură de copilărie aşa cum o au, iar dumneavoastră i-aţi ajutat să zâmbească atunci când au primit cadourile, rechizite cu care să-şi umple ghiozdanul.
„A fost frumos la grădiniţă. Am scris, am colorat, am învăţat să punem murături şi ne-am jucat”, a spus Bogdan.
„Am fost prima dată la grădiniţă şi a fost frumos. Am avut multe jucării şi am pictat… un pământ”, a povestit Mihai, băiatul cel mic al familiei.
Doi copii care au toată viaţa înainte au dreptul la şanse egale pentru educaţie.
Viaţa a fost deja nedreaptă cu ei, când tatăl pe care îl iubeau atât de mult a murit anul trecut. Roxana are de gând să meargă să crească copiii acum la o mănăstire.
„Am hotărât să plec. Familiei mele îi este indiferent, dar eu vreau să plec. Nu mă gândesc la mine, ci la binele copiilor mei. O să merg la o mănăstire, am înţeles că este mai bine acolo”, a spus mama copiilor, Roxana Zarzu. Privirea veselă a copiilor ne face să înţelegem cât de important este pentru ei să aibă aceleaşi lucruri pe care până acum le vedeau numai la colegii lor şi la care priveau cu… neputinţa de a le avea şi ei.

Marius şi Iuliana au rechizitele necesare

Marius şi Iuliana Sorescu din Brebu se pregăteau de şcoală! Bunica lor se străduia să le facă începutul de an frumos, chiar dacă trebuia să ţină şi loc de mamă… Cei doi copii îl au acum numai pe tatăl lor lângă ei, pentru că cea care le-a dat viaţă a plecat în alt oraş… şi a uitat să le mai fie alături, măcar cu un telefon. În schimb, le-aţi fost alături dumneavoastră, prin campania „Educaţie înseamnă viitor”! Le-am dus celor doi şcolari cadourile pe care le meritau! „Este frumos în clasa a V-a, m-am descurcat. Mi-am cunoscut toţi profesorii; cel de matematică este foarte glumeţ”, ne-a povestit Iuliana Sorescu. Fata este pasionată de matematică. A participat la multe concursuri la care a luat premii şi promite ca şi pe viitor să fie la înălţimea aşteptărilor celor din jur. Marius, fratele ei mai mic, a trecut clasa a III-a.
„Şi mie îmi place la şcoală. Mulţumesc pentru cadouri, îmi sunt suficiente aceste rechizite”, a adăugat Marius. „Mulţumim din suflet celor care ne-au ajutat. Sunt bucuros şi am numai cuvinte de laudă. Acest ajutor a fost binevenit”, a spus tatăl copiilor, Petre Sorescu. Chiar dacă mama nu i-a ţinut de mână pe copii în prima zi de şcoală, bunica are grijă să le ofere celor mici tot ce poate ca ei să se bucure de un viitor frumos. Diana ROMAN

Mulţumim sponsorilor noştri: SC Noroc Bun Plus – Valentin Dumitrescu, Virgil Guran – PNL Câmpina, Floricon Salub, SC Umeraşe Ser-Viz SRL – Elia Morotti, Călin şi Natalia Toma, Ilie Colorian – PNL Breaza, Auraş Chivu – UNPR Câmpina, Ovix Instal, Top Quard, Autogara Câmpina, Fundaţia Amus, Miuţa Mocanu, şi Fundaţia Macsim – Roxana Oprea, Mihaela Chirică.

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co