Invatamant

“Bătaie” pe un loc în învăţământ

Cozi interminabile, nervi şi căldură insuportabilă. Asta a fost, săptămâna trecută atmosfera de la Inspectoratul Şcolar Județean (ISJ) Prahova, unde suplinitorii calificaţi s-au înghesuit pentru a prinde cât mai repede un post în învăţământ.

Aceștia au luat cu asalt instituția, fără a ţine cont de programările făcute în prealabil de către inspectorii şcolari, pentru a se evita aglomeraţia. În joc au fost catedrele aflate în localităţile mărginaşe.
„Am avut de ocupat posturile care au rămas neocupate. Cele mai multe sunt în mediul rural, în localităţile îndepărtate. Avem de ocupat posturi în special la limbile străine. Din păcate, candidaţii nu au ţinut cont de programările făcute de noi. Au venit de la  primele ore ale dimineţii şi acum ne confruntăm cu o mare de oameni și
nu-i putem rezolva pe toţi o dată”, a explicat liderul sindicatului Valea Prahovei, Dan Bujor.

Situație încordată
Viitorii profesori au fost nemulţumiţi de organizare, cu atât mai mult cu cât afară era foarte cald. „Sunt 35 de grade şi aici aerul a deveni irespirabil. Nu sunt deloc organizaţi, ne ţin ca pe animale. Mai trist este că noi aici ne luptăm pentru un salariu de mizerie, adică minimul pe economie”, a declarat o candidată.
„Astea nu se pot numi condiţii pentru nişte intelectuali. Pierdem ore întregi pe la uşi, aiurea. Căldura ne omoară, ne ţin în picioare şi nici măcar nu avem siguranţa că vom primi un post”, a declarat o altă candidată.
„Oamenii sunt foarte supăraţi. Şi pe bună dreptate. Se luptă pentru posturile care au rămas, adică cele mai grele, care sigur vor presupune o navetă. Se vor trezi, practic, în situaţia că ce vor câştiga pe mere vor da pe pere, ca la sfârşit să-şi dea seama că sunt… profesori. Nu este deloc o situaţie plăcută”, a declarat liderul sindicatului „I.L.Caragiale” din învățământ, Petru Columban.
Aproape jumătate dintre suplinitorii calificaţi din Prahova au picat examenul susţinut la începutul lunii august, pentru ocuparea unui post în învăţământ. Dintre cele 280 de lucrări, 106 au primit mai puţin de nota 5, iar rezolvarea contestaţiilor nu a făcut ca numărul celor promovaţi să fie cu mult mai mare. Mariana BADEA

Targul National Imobiliar
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co