Actualitate

Ziua Portilor Deschise la ISU Prahova, dedicata celor mici

Cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Şerban Cantacuzino” al judeţului Prahova organizează, astăzi, pentru toţi copiii din judeţ, acțiunea intitulată “Ziua Porţilor Deschise”, la sediile subunităţilor de pompieri din județ.

Astfel, la sediul situat pe strada Rudului, nr. 96, între orele 10.00 – 13.00, sărbătoriţii zilei vor fi angrenaţi de către pompierii militari într-o serie de activităţi plăcute şi interactive, menite a-i învăţa să-şi protejeze viaţa şi sănătatea.

De asemenea, cei mici vor asista la prezentarea tehnicii de intervenţie și vor avea parte de activităţi de informare preventivă, un atelier de prezentare prim-ajutor de bază, un atelier de stingere la țintă, un exercițiu de descarcerare, precum și un atelier de creație și divertisment.

De asemenea, copiii vor avea posibilitatea de a deveni pentru câteva momente pompieri militari, prin “probarea” echipamentelor specifice salvatorilor şi “explorarea” tehnicii şi mijloacelor de intervenţie din dotarea inspectoratului.

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co