Turism

Ziua Mondială a Zăpezii

Zeci de turişti şi-au pus, duminică, pentru prima dată schiurile în picioare şi au învăţat că nu este deloc greu să stăpâneşti tainele sporturilor de iarnă. Lecţiile de schi s-au predat la Azuga cu ocazia Zilei Mondiale a Zăpezii, eveniment sărbătorit în 200 de staţiuni din 40 de ţări din întreaga lume.

Învăţăceii au beneficiat şi de transport gratuit la instalaţiile de transport pe cablu de pe pârtia pentru începători, iar cei care s-au temut să pună schiurile în picioare au avut ca alternativă snowtubbing-ul.
Forfota a început de dimineaţă, când turiştii au aglomerat omătul, entuziasmaţi că pot învăţa abc-ul schiului de la instructori profesionişti, fără a scoate bani din buzunar. Şi echipamentele s-au închiriat gratuit, iar accesul la banda transportoare pentru începători a fost liber.
Aşadar, daca într-o zi obişnuită turiştii scoteau din buzunar minim 150 de lei, duminică, de Ziua Mondială a Zăpezii, totul a fost gratuit. “E prima oară când mă dau cu schiurile, eu nu ştiam înainte şi am învăţat oprirea”, a spus un turist. “E prima lecţie de schi şi e mai greu decât mă aşteptam. Acum am aflat că este Ziua Mondială a Zăpezii”, a declarat un altul. “E o idee bună, având în vedere că noi lucrăm şi nu avem timp să lucrăm cu copiii şi se ocupă cineva de ei şi chiar îşi dă interesul. Este bine”, a declarat un părinte.

Distracţie pe gratis
“Copiii şi nu numai copiii au putut beneficia de lecţii gratuite acordate de monitori atestaţi. Avem la bandă transport gratuit, la snowtubbing este gratuitate pe parcursul acestei zile, concursuri, jocuri, distracţie, tot ce înseamnă voie bună pe zăpadă”, a declarat organizatorul Mihai Crăciun.
După ce au obosit la schi, turiştii au luat cu asalt şi zona de distracţie amenajată chiar lângă  pârtii. Şi aici intrarea a fost liberă, aşa că doritorii de puţină adrenalină s-au dat cu colacele pe omăt, la viteză maximă.
Ziua Mondială a Zăpezii este la a doua ediţie, însă în staţiunea Azuga se organizează pentru prima dată. Evenimentul este iniţiat de Federaţia Internaţională de Schi cu scopul de a atrage pe pârtii nu numai copiii, cât şi părinţii acestora. Adrian BURCEA

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Most Popular

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co