Sport

Zamora, campioana de anul acesta a Cupei Oraşului Buşteni la fotbal în sală

Sala de sport din cartierul Silva a fost gazda cele mai importante competiţii a anului de la Buşteni, şi anume Cupa oraşului la fotbal, ediţia a VII-a. Întrecerea s-a disputat între echipele Zamora, Griviţei, Trestiei, Valea Albă, Silva şi Poiana Ţapului.  În deschiderea finalei, care s-a desfăşurat vineri, 8 februarie 2013, s-a jucat meciul pentru ocuparea locurilor III şi IV, între echipele Valea Albă şi Griviţei. Partida s-a încheiat cu scorul de 8-2 (5-1) în favoarea echipei Valea Albă, care în urma victoriei a ocupat ultimul loc pe podium. Meciul din finală, comentat de Ilie Dobre, s-a disputat între echipele Zamora şi Silva şi s-a încheiat cu scorul de 5-1 (2-0). Pentru echipa Zamora a marcat 3 goluri Alexandros Savin, suplinindu-l în această partidă pe tatăl său, primarul Emanoil Savin, care a fost accidentat. Întrecerea a fost arbitrată de Răzvan Ioana şi Dragoş Pantilie.
În cadrul unei frumoase ceremonii, au fost decernate premiile, constând în  diplome, cupe, medalii, precum şi sume de bani în valoare totală de aproximativ 14.000 lei.
Ogrezeanu Dragoş, jucător la echipa Silva, a fost desemnat golgheterul competiţiei, iar Rareş Alexe a primit din partea primarului Emanoil Savin diploma pentru cel mai tânăr şi talentat jucător al acestei ediţii. Adriana Vâjeu

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Most Popular

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co