Actualitate

Tatting sau artă japoneză la Sinaia

Unii dintre sinăieni au deprins, săptămâna trecută, tatting-ul sau arta dantelei cu suveica. Profesori le-au fost patru doamne japoneze, conduse de Yusai Shokoin, unul dintre cei mai apreciaţi maeştri ai tatting-ului.

La 100 de ani de la publicarea cărţii “The Art of Tatting”, de către Lady Katharin Hoare, Yusai Shokoin a venit la Castelul Peleş, pentru a descoperi locurile unde au fost făcute fotografiile Reginei Elisabeta, brodând cu suveica. Vizita s-a concretizat prin organizarea, anul acesta, a unor ateliere de lucru în Sinaia şi Buşteni. La Școala Principesa Maria, copii şi părinţi au fost încântaţi să înveţe să facă o dantelă. “Am învăţat să fac noduri, deşi eu credeam că sunt un fel de brăţări. Este foarte interesant; sunt multe lucruri făcute din dantelă. Mie mi-ar plăcea să fac un evantai, pentru că este foarte frumos brodat, deşi nu ştiu dacă o să reuşesc”, a spus Luana, una dintre participante. Și pentru Alexandra, noua îndeletnicire este interesantă: “Îmi place, dar este un pic greu, mi-au amorţit degetele. Mi-ar place să fac o floare cu mărgele, care este foarte frumoasă. Aş vrea să fie acest curs şi la şcoală, dar din păcate nu este în programă”.

Probă de măiestrie
Tatting-ul sau arta dantelei cu suveica este o dantelă lucrată manual numai din inele, picouri şi noduri, cu ajutorul suveicii, şi este considerată cea mai reprezentativă expresie a artei textile, datorită delicateţei modelelor redate. Această tehnică de lucru, cunoscută din cele mai vechi timpuri, a fost una din îndeletnicirile preferate ale Reginei Elisabeta. O îndeletnicire comună românilor şi japonezilor, iar mărturie stau piesele aflate în colecţiile Muzeului Peleş. “Ideea acestui curs de realizare a dantelei cu suveica, a apărut acum un an, când la Londra s-au aniversat 100 de ani de la publicarea cărţii intitulate “The Art of Tatting”, carte scrisă de o bună prietenă a Reginei Elisabeta, Katharin Hoare. Regina Elisabeta a fost şi coautoare a acestei cărţi, care i-a fost şi dedicată. Aceste lucruri ne-au fost aduse la cunoştinţă de domnul Yusai Shokoin, care ne-a propus să resuscităm o îndeletnicire pe care o practicau bunicile şi străbunicile noastre, dantela cu suveica”, a spus Dana Voitescu, şeful departamentului de relaţii cu publicul din cadrul Muzeului Peleş.
Yusai Shokoin este mulţumit că a reuşit să-i înveţe pe români o artă atât de frumoasă. ”Elevii români sunt bucuroşi să înveţe tatting. Este destul de dificil să faci asta, dar cu practică şi răbdare, reuşeşti. Atât copiii cât şi femeile au manifestat  interes pentru învăţare. Copiii au mari aşteptări, iar femeile au idee şi experienţă în lucrul manual. Sunt bucuros că i-am putut învăţa această tehnică”, a spus maestrul Shokoin. Pasiunea reginei Elisabeta pentru tatting este reliefată într-o expoziţie temporară la Castelul Peleş, cu dantelele lucrate de ea. Claudia BIRLA

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Most Popular

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co