Turism

Târgul de Bunătăţi a revenit la Sinaia

Prima ediţie a Târgului cu Bunătăţi, din acest an, a avut loc în weekend, la Sinaia.

Staţiunea montană este, de fapt, chiar oraşul în care s-a desfăşurat şi prima ediţie a acestei manifestări în cadrul căreia localnicii şi turiştii pot degusta şi cumpăra bunătăţi tradiţionale româneşti din zona Bran, Tălmăcel, Rupea, Miercurea Ciuc, Întorsura Buzăului, Zalău, Tuzla, Turnu, Ucea de Sus, Brebu, Cârţişoara, şi specialităţi internaţionale italiene, spaniole şi olandeze.
Nelipsitele brânzeturi româneşti: brânza veche de oaie, brânza de burduf în coaja de brad sau cu chimen şi ardei, caşul afumat şi caşcaveaua au stat pe tarabe alături de specilităţile din brânză italiene şi olandeze: caşcaval cu busuioic, cu usturoi, pesto, roşii şi măsline, cu nucă, arpagic şi parmigiano-reggiano, cunoscut sub numele de parmezan.

De toate, pentru toţi
Cei care apreciază specialităţile din carne au avut de unde alege: cârnăciori româneşti, salam la topor, muşchiuleţi de porc afumaţi sau cârnaţi spanioli cu brânză, jambon de porc, salam de mistreţ, salamuri crud-uscate italiene, prosciutto crudo şi şunca de Parma, file de ton în ulei de măsline, file de anşoa…
Nici vegetarienii nu au fost uitaţi, la târg fiind prezentate spre vânzare pateuri de măsline negre şi verzi, cu cocktail de măsline, anghinare murată, murături tradiţionale româneşti, dar şi arpagic murat, zacuscă de vinete sau de ţelină, dulceţuri şi gemuri, miere, siropuri de cătină, vişine, zmeură şi trandafiri. Pe lista dulciurilor s-au adăugat ciocolata de casă, halviţa, turta dulce, cozonaci de casă, checuri, specialităţi italiene din migdale, fistic, nucă de cocos sau marţipan, alune, fistic şi migdale în zahăr caramelizat. Şi pentru că temperaturile au fost scăzute, localnicii şi turiştii prezenţi la târg s-au încălzit cu o plăcintă fierbinte de la Turnu, o palincă de Sălaj sau Bihor şi un vin fiert, după preferinţele fiecăruia. „Reuşita celor şase ediţii ale „Târgului cu bunătăţi”, organizate anul trecut, ne-a demonstrat că şi anul acesta târgul trebuie să revină la Sinaia şi am stabilit, împreună cu organizatorii, să aducem în fiecare lună acest eveniment în oraşul nostru. În această perioadă, turiştii şi sinăienii se pot bucura de foarte multă zăpadă, de o nouă pârtie de ski şi de multe bunătăţi. Mă bucur că acest târg a devenit o tradiţie, deoarece încă de la prima ediţie ne–am dorit să promovăm şi să încurajăm consumul de produse naturale şi tradiţionale”, a declarat primarul Sinăii, Vlad Oprea. C. B.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Most Popular

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co