Actualitate

Sute de poliţişti în stradă la acţiunea „Siguranţa”

politia-5În noaptea de sâmbătă spre duminică, în baza planului comun de acţiune „Siguranţa”, peste 400
de polițiști, jandarmi și reprezentanți ai altor instituții au acționat pe raza întregului județ și au constatat sute de contravenții și zeci de infracțiuni.

În cadrul amplei acțiuni „Siguranţa”, la nivel naţional au fost derulate activități în sistem integrat, la care au participat efective ale Poliţiei Române, Jandarmeriei Române, Poliţiei de Frontieră şi Oficiului Român pentru Imigrări. Prin asigurarea interoperabilităţii structurilor implicate, pe timpul desfăşurării acţiunilor specifice pe linie de ordine publică, poliţie rutieră, investigaţii criminale, poliţie transporturi, investigarea fraudelor, arme şi substanţe periculoase, traficul de migranţi, etc., s-a urmărit prevenirea şi combaterea fenomenului infracţional şi creşterea gradului de siguranţă civică, după cum a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Prahova, subinspectorul Daniel Radu.
În timpul raziei, oamenii legii au constatat săvârşirea a 19 infracţiuni, dintre care 10 comise în flagrant. Totodată, au fost aplicate 283 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 83.400 de lei. Cele 19 fapte pentru care s-au întocmit dosare penale au fost reţinute în sarcina a 14 infractori, unul dintre ei fiind reţinut pe bază de ordonanţă.

Nereguli în trafic
Poliţiştii Secţiei nr.4 Ploieşti, de exemplu, au oprit pentru control un autoturism condus de Andrei Florin S. (19 ani), din localitate, care se afla în trafic pe Bulevardul Bucureşti. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că acesta nu avea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Agenții de Circulație l-au depistat și pe Gabriel N. (24 ani), din comuna Valea Călugărească, în timp ce conducea un autoturism, pe Strada C.D. Gherea, din Ploiești, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice. Când i s-a pus aparatul etilotest, acesta a indicat o valoare de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat. În Comarnic a fost tras pe dreapta Gabriel A., în vârstă de 35 de ani, din localitate, șofer ce avea o concentraţie de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat. Pe lista conducătorilor auto prinși cu băutura-n nas s-a aflat și Daniel Ș. (45 ani), din Târgovişte, care a fost depistat conducând o mașină în staţiunea Sinaia, deşi avea o alcoolemie de 0,78 mg/l.

Fapte ilegale cu cd-uri
Claudiu G. (43 ani), din Comarnic, administrator al unei societăţi comerciale din localitate, a difuzat, în localul pe care îl administrează, opere muzicale de pe cd-uri reproduse. Și în urma efectuării unui control economic la un restaurant din municipiul Câmpina, s-au constatat nereguli, respectiv că se difuza muzică ambientală de pe 20 de cd-uri, fără a fi deţinute licenţele necesare. Administratorului i-a fost întocmit dosar penal pentru deţinere de mărfuri piratate în scop comercial şi comunicarea publică de muzică ambientală fără consimţământul titularilor de drept. Totodată, acesta este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală, ca urmare a găsirii unei diferenţe de 3.000 de lei între stocul faptic şi cel contabil. De la sediul societăţii au fost ridicate 196 de cd-uri, în vederea expertizării lor.
Cu ocazia activităţilor întreprinse, poliţiştii din Boldeşti-Scăieni l-au depistat pe Gheorghe N. (28 ani), din localitate, persoană care este suspectă de comiterea a două spargeri de locuinţe din oraș. Suspectul a fost reţinut pe bază de ordonanţă, fiind introdus în arestul IPJ Prahova, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti, cu propunere de arestare preventivă pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.Carmen NEGREU

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co