Invatamant

Studenţii stau la coadă la UPG Ploieşti

În loc să înveţe pentru examenele din această sesiune, studenţii de la Universitatea Petrol şi Gaze (UPG) din Ploieşti sunt nevoiţi să stea la cozi ore în șir.

Studenții nu au încotro, deoarece trebuie să-şi plătească taxa de cazare în cămin.
Camera de Conturi Prahova a interzis universităţii să mai încaseze aceste taxe la cămine, obligând instituția să facă acest lucru la casieriile din sediul central.
Şi cum acestea sunt mai puţine, nu e de mirare că acum trebuie să se stea la cozi. “În loc să stau să învăţ sunt nevoită să păzesc holul ăsta. De o oră stau aici să plătesc căminul. Nu înţeleg de ce este bătaia asta de joc”, a spus Cristina Ion.
„Stau aici de ceva timp și trebuia să fiu și la slujbă. E foarte distractiv… Înainte era bine, pentru că plăteam în cămin și plăteam undeva, până la ora 9.00-10.00 seara. Era cu totul altceva. În schimb, acum, trebuie să stai la coadă ca să-ți plătești căminul.
Chiar dacă nu ești la învățământ cu taxă, plătești căminul”, a declarat o tânără. Alţi studenţi s-au plâns de faptul că au fost nevoiţi să se învoiască de la serviciu pentru a putea plăti căminul.

Ce prevăd reglementările
Potrivit legii, persoana care colectează taxe, de orice fel ar fi ele, trebuie să fie special desemnată, să se constituie garanţie de gestiune, iar banii trebuie încasaţi într-un spaţiu adecvat, cu mijloace tehnice de pază şi alarmă.  Universitatea are în vedere acum să creeze un sistem informatic care să-i permită încasarea acestor taxe.
“În toate căminele, cumpărăm tehnică de calcul și vom deschide un punct de încasare a taxelor în fiecare cămin, dar nu știu dacă investiția e prea rentabilă.
Până atunci, vedeți cozile care sunt… necazul este că suntem în plină sesiune. Şi până acum dădeam chitanţă şi totul intra într-un sistem centralizat. Dar dacă asta e legea. Peste două luni, sperăm, când vom avea bani, vom face ghişee în fiecare cămin”, a declarat prorectorul UPG Ploieşti, Mihai Coloja.
În cadrul UPG există șapte cămine care găzduiesc 1.460 de studenţi. Aceştia spun că nu sunt de acord cu schimbarea şi chiar au strâns semnături contra deciziei Curţii de Conturi. Raluca EPARU

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co