Turism

Staţiunea turistică Buşteni – Domeniul schiabil Kalinderu

Amplasat la poalele Muntelui Caraiman şi străjuit de “Crucea Eroilor”, Domeniul Schiabil Kalinderu constituie o zonă modernă de agrement, construită în partea superioară a Văii Prahovei. Investiţia, începută în anul 2003 printr-un proiect finanţat cu fonduri europene PHARE, s-a realizat, practic, în două etape.  Astfel, până în 2007 s-au realizat: pârtia de schi Kalinderu I (cu lungimea de 1500 m şi lăţimea de 40 m); telescaunul debraiabil Kalinderu (în lungime de 1.000 m, având o capacitate de transport de 1.200 persoane/oră şi o viteză maximă de 5 m/s), precum şi o instalaţie de zăpadă artificială. În perioada 2007-2011, investiţia a intrat în a II-a etapă de dezvoltare, prin “Programul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii pentru Sporturile de Iarnă”, etapă în care s-au realizat: o instalaţie de nocturnă pe pârtia Kalinderu I; pârtia de schi Kalinderu II (lungă de 1.200 m şi lată de 60), încă o instalaţie de zăpadă artificială şi pârtia de sanie, amplasată în partea superioară a pârtiilor de schi.
Întregul domeniu schiabil este dotat cu sistem de protecţie şi siguranţă.

Fun Park Kalinderu este amplasat la baza pârtiei Kalinderu, funcţionează pe toată durata anului şi este dotat cu: sanie tobogan, bandă de urcare, baby lift, tubing, karusel şi o pârtie artificială de schi.
Proiectul de investiţii este completat cu două estacade pentru escala pe gheaţă, panourile verticale având înălţimea de 18, respectiv 22 m pentru proba de dificultate. Pentru organizarea Cupei Mondiale de escaladă pe gheaţă, ambele au fost dotate cu instalaţii moderne de refrigerare.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Most Popular

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co