Eveniment

“Sărbătoarea fructelor de toamnă” în acest weekend la Măgurele

festival-magurelePrimăria Măgurele împreună cu Consiliul Local organizează, în perioada 8-9 octombrie, “Sărbătoarea fructelor de toamnă”, eveniment la care vor participa artiști de renume. 

Festivalul intitulat “Sărbătoare fructelor de toamnă” va avea loc pe stadionul Voința din comuna Măgurele, iar printre cei mai așteptați invitați se numără trupa Spitalul de Urgență, al cărei solist este Dan Helciug. Pe lista celor care vor înviora atmosfera la Măgurele se află și Elena Merișoneanu, Cristina Turcu Preda, Steliana Sima, Mihaela Gurău, Ion Ghițulescu, Maria Loca, alături de orchestra Prestige, ansamblul Floricica, Dans Modern Măgurele și Rapsozii Prahovei.

Primarul comunei Măgurele, Vasilică Diaconu, a precizat că la întocmirea listei cu artiști a ținut cont în primul rând de solicitările venite din partea cetățenilor, tocmai pentru ca spectacolul să le satisfacă cerințele. Astfel, primarul îi invită pe doritori în număr cât mai mare, pentru a se bucura de două zile de spectacol popular autentic.

 

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Most Popular

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co