Sanatate

Redistribuirea renegaţilor

La începutul săptămânii trecute, la Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Prahova a avut loc redistribuirea cadrelor medicale din cele patru unităţi închise, către alte instituţii sanitare.

Cum era de aşteptat, oamenii sunt nemulţumiţi pentru că s-au trezit că vor face naveta şi mai departe decât o făceau până acum. Totul pe acelaşi salariu, însă, şi în aceste condiţii unii se gândesc să plece din sistem. “Pe mine mă dezgustă tot ce se întâmplă în sistemul sanitar românesc. Făceam naveta de la Ploieşti la Urlaţi şi aveam salariu de 115 lei pe lună pe care îi băgam în rezervor. Mă descurcam şi cu colaborarea din sistemul privat. Am primit ofertă din Franţa pentru 10.000 de euro şi nu am acceptat, dar dacă o să-mi ofere 12.000 probabil că o să o plec”, a spus medical oftalmolog Silviu Mureşanu.
Greu este şi pentru cei care vor trebui să facă naveta în altă parte. “Am lucrat la Urlaţi şi m-au repartizat la Mizil. Ce fac eu? Am doi copii şi trăiesc cu mama, că nu am casa mea. Trebuie să-i duc dis-de-dimineaţă la creşă şi nu mai am timp să ajung şi la spital. Apoi banii de naveta… Nu ştiu ce să mai zic, va fi foarte greu”, a spus şi asistenta Ramona Chelaru.

Alţii au rămas fără slujbe
20% din personalul unităţilor sanitare desfiinţate nu au fost prinse în redistribuire, pentru că oamenii aveau încadrări de personal nemedical. În această situaţie sunt aproximativ 80 de persoane. “Cum să mă duc eu acum la colegele mele şi să le spun că, de bine de rău, eu o să am serviciu, dar ele nu vor fi nicăieri”, a spus, plângând, Mariana Avram, fost lider al sindicatului unităţii medicale din Bălţeşti. Responsabilii din sănătatea prahoveană susţin că cele o sută de persoane care nu au făcut cereri de redistribuire în timp util nu mai au nicio şansă să fie prinse în sistem.
“Ceilalţi o sută probabil că şi-au găsit altceva, dacă nu au făcut cerere. Trenul opreşte în gară pentru o anumită perioadă de timp, acum trebuie să găsească alt tren”, a declarat directorul DSP Prahova, dr. Cristian Vintilescu. Cei 120 de medici, asistente şi infirmiere prahovene repartizate s-au prezentat la noile posturi.  Raluca EPARU

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Most Popular

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co