Actualitate

Poluarea din Prahova naște conflicte între autoritățile județului

poluare

Poluarea din Prahova naște conflicte între autoritățile județului /sursa foto: www.google.com

Problemele legate de poluare din județul Prahova generează reacții în rândul autorităților și politicienilor, aceștia ironizându-se reciproc.

Grațiela Gavrilescu, fostul ministru al Mediului și actual deputat, și-a exprimat public nemulțumirea provocată de disconfortul mirosului din Prahova generat de poluare. Deputatul a solicitat o întâlnire la Ploiești între toți cei în măsură să decidă care ar fi măsurile ce trebuie luate în privința poluării și a trimis ministrului Mediului o scrisoare deschisă.

“În calitate de deputat de Prahova, preocupat de problemele de mediu cu care ne confruntăm în județul nostru, prin prezenta, vă rog să aveți amabilitatea de a dispune o întâlnire de lucru, la Ploiești, a factorilor decidenți din cadrul M.M.A.P. și a celor aflați sub autoritatea acestuia (Direcția Generală Evaluare Impact și Controlul Poluării, Agenția Națională de Protecție a Mediului, Agenția de Mediu Prahova, Garda Națională de Mediu și Garda de Mediu Ploiești), cu specialiștii din cadrul Primăriei Ploiești și Prefecturii Prahova, societății civile și reprezentanților rafinăriilor Vega, Lukoil și Brazi, în scopul evaluării și soluționării problemelor de calitate a aerului semnalate de locuitorii municipiului Ploiești și din împrejurimi”, a menționat deputatul Grațiela Gavrilescu.

Aceasta a continuat acuzând autoritățile locale că nu iau măsuri.

“Vă solicit sprijinul întrucât autoritățile locale sunt depășite de situație, mai ales în contextul în care cele 3 stații mobile de monitorizare a calității aerului care urmau să le fie repartizate nu au fost nici acum achiziționate iar repararea celei defecte, pe care o au în dotare, este abia în faza de promisiune”, a mai precizat Grațiela Gavrilescu.

În replică, primarul Ploieștiului, Adrian Dobre, o acuză de populism, declarându-se stupefiat de afirmațiile fără impact semnificativ ale fostului ministru al Mediului.

“Am citit cu stupefacție textul comunicatului transmis ieri de doamna fost ministru al Mediului, fost candidat la primăria Ploiești, deputatul Grațiela Leocadia Gavrilescu. Ca politician, pot înțelege o doză de populism existentă în orice acțiune a oricărui alt politician, motiv pentru care am ales să ignor declarațiile fără impact semnificativ”, a spus Adrian Dobre prin intermediul unei declarații de presă.

Primarul Ploieștiului susține că primăria orașului “este singura instituție care a făcut demersuri concrete pe lângă factorii responsabili: Prefectură, Agenția pentru Protecția Mediului, Garda de Mediu etc., pentru rezolvarea acestei probleme”.

Edilul continuă prin a lansa acuze la adresa Grațielei Gavrilescu cu privire la culoarea sa politică, menționând că în ciuda eforturilor depuse de primăria Ploiești, celelalte instituții competente nu au făcut nimic, referindu-se aici la instituțiile conduse de reprezentanții partidului din care provine și fostul ministru al Mediului.

Până când autoritățile vor reuși să ajungă totuși la o concluzie, tot prahovenii sunt cei care vor trage ponoasele. Peste 2000 de ploieșteni au semnat, până astăzi, petiția “Stop poluării orașului Ploiești”, declarându-se nemulțumiți de autoritățile care nu fac nimic în ciuda faptului că aerul este din ce în ce mai greu de respitat.

“Locuiesc în zona Mihai Bravu unde este din ce în ce mai greu de respirat din cauza mirosului de la rafinărie. Nu este normal să trăim și să ne creștem copiii în aceste condiții!”, a comentat un locuitor al orașului Ploiești.

Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Prahova monitorizează calitatea aerului în 6 stații automate și 4 stații manuale amplasate în Municipiul Ploiești. Din cauza disconfortului creat de miros, APM a solicitat celor 3 rafinarii din Ploiești un plan de reducere a emisiilor, suplimentar celui prevăzut prin Autorizațiile Integrate de Mediu și un plan în vederea menținerii calității aerului în parametri optimi.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Most Popular

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co