Politica

Poliţişti subordonaţi primăriilor

După Poliţia Locală, a venit rândul poliţiştilor din structurile de ordine publică şi rutieră să fie subordonaţi primăriilor.

Decizia a fost luată la începutul săptămânii trecute de către Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, urmând a fi aplicată  de către Guvern. La nivel naţional, după modificările legislaţiei în vigoare. Măsura va fi aplicată doar localităţilor cu peste 20 de mii de locuitori. Asta înseamnă că măsura îşi va găsi aplicare în Ploieşti, Câmpina şi Băicoi. Sindicaliştii din poliţie sunt de părere că măsura este abuzivă. „Se spune că îşi vor păstra statutul special, dar mă îndoiesc că primăriile astea micuţe, cu 20 de mii de locuitori şi care se milogesc practic de bani – dacă sunt primării portocalii mai primesc bani, dacă nu, nu – ar putea suporta cheltuielile unui poliţist naţional cu statut special. Nu văd nici eficienţa, nici rostul unei asemenea decizii, mai ales acum, înaintea alegerilor. Ştiţi foarte bine cum s-au desfăşurat, în anii anteriori, alegerile. Mai cu un peşte, mai cu un mălai sau te miri cu ce, că doar aşa se câştigă alegerile în ţara noastră. Nu ştiu în ce măsură va fi binevenită această decizie de a fi subordonaţi poliţiştii, primarului”, a declarat liderul Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual – Filiala Prahova, Florian Ioniţă.

Ordine politice?
Sindicaliştii se tem că se va ajunge la politizarea poliţiei. “Având în vedere caracterul domnului primar, cred că va face dificilă comunicarea. Nu cred că va înţelege că poliţistul naţional să fie imparţial faţă de o chestiune ce  interesează pe toţi cetăţenii din Prahova. Ori având o comandă politică clară de la <<numărul trei>> din România, lucrurile nu se vor derula deloc în mod legal. Cred că se va ajunge la politizarea poliţiştilor”, a mai adăugat Florian Ioniţă
Primarul oraşului Ploieşti, Andrei Volosevici, a refuzat să facă orice fel de comentariu referitor la această decizie a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. De la nivelul întregii ţări, urmează a intra în subordinea primăriilor un număr total de 8.000 de poliţişti. Mariana BADEA

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Most Popular

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co