Politica

Planuri pentru comunitate şi pentru ţară

conf-pnlPartidul Naţional Liberal Filiala Câmpina a organizat, la sfârşitul săptămânii trecute, o conferinţă de presă prin care s-a prezentat atât situaţia la nivel naţional, cât şi local.

La eveniment au fost prezenţi deputatul Virgil Guran, consilierii locali Daniel Ioniţă, Florin Frăţilă şi Enache Dragomir, precum şi vicepreşedintele PNL Eugen Popa. „Aici pe zonă avem acest subiect important – autostrada. Din păcate, trebuie să vă anunţ că efectiv lucrările nu vor începe în acest an. De abia în luna august o să se termine cu selecţia de oferte, de abia după aceea o să înceapă organizarea de şantier… Este clară situaţia că undeva prin luna februarie a anului viitor încep lucrările de amenajare”, a spus deputatul Virgil Guran, care în contextul conferinţei le-a dat câmpinenilor şi o veste bună. Asta în ceea ce priveşte locurile de muncă: „Cu sprijinul preşedintelui Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, sperăm ca la Poiana Câmpina să se realizeze baza pentru mentenanţă pentru reparaţii pentru tot ce înseamnă utilaje pentru autostradă. Asta va înseamna locuri de muncă pentru Proviţe, Poiana Câmpina, Câmpina, Băneşti, Breaza, Cornu”.
Un alt proiect al liberalilor câmpineni vizează efectuarea unor amenajări în ceea ce priveşte traficul rutier. „Dorim să realizăm nişte sensuri giratorii pentru fluidizarea traficului. Din discuţiile pe care le-am avut şi în campanie şi ulterior, cu cei de la poliţie, ar fi, zic eu, oportun, să avem trei sensuri giratorii: unul la Casa Cărţii, unul la intersecţia străzii Sondelor cu strada Schelelor şi unul la strada Orizontului”, a declarat consilierul local Daniel Ioniţă.

Despre schimbarea Constituţiei
Deputatul Virgil Guran a vorbit şi despre discuţiile aprinse din Parlamentul României, privind schimbarea Constituţiei. „S-a intrat în faza de propuneri, de analiză… şi este posibil ca în două sau trei luni să vedeţi că apare noua Constituţie. În ce sens noua Constituţie? Modificată, pentru că şi în momentul de faţă sunt discuţii dacă este cazul să ne transformăm Parlamentul în constituantă şi să venim cu o nouă Constituţie sau doar să modificăm anumite articole din Constituţie”, a spus Virgil Guran.
Deputatul este de părere că în ciuda faptului că se discută în contradictoriu, până la urmă se va ajunge la un consens: „Unii cred că prerogativele preşedintelui vor trebui reduse, alţii doar o parte dintre ele…, se discută despre sistemul electoral, se discută despre regionalizare şi aici chiar avem o dispută… Sper, ca prahovean, să nu se întâmple cumva ca această capitală de regiune să fie dusă la Piteşti, din anumite interese, şi să rămână aici unde îi este locul, la noi, în Ploieşti, pentru că merităm acest lucru”.
Unul dintre aspectele pe care parlamentarii vor să le schimbe este chiar data Zilei Naţionale a României. „Se iniţiază un proiect de lege, în momentul de faţă, şi pentru schimbarea Zilei Naţionale a României. Data care este propusă este cea de 10 mai, datorită regalităţii, datorită,  în primul rând, Independenţei obţinute  la 10 mai 1877”, a spus deputatul Virgil Guran.
Schimbarea Constituţiei României a ridicat multe probleme în ceea ce priveşte viitorul ţării noastre. Ce se va întâmpla în cele din urmă, rămâne de văzut. Elena TOMA

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Most Popular

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co