Turism

Pârtia din Azuga, luată cu asalt de turişti

Bucurie mare pe Valea Prahovei printre împătimiţii sporturilor de iarnă. A nins mai ceva ca în sezonul rece la munte, iar pârtiile au fost redeschise. În staţiunea Azuga, sute de turişti au luat cu asalt domeniile schiabile, dar şi centrele de închirieri care au fost suprasolicitate.

Vestea că se schiază la munte s-a răspândit repede printre împătimiţii sporturilor de iarnă, care nu se mai aşteptau să se redeschidă sezonul, mai ales că din punct de vedere calendaristic ar trebui să fie primăvară. Pârtia Sorica din Azuga a fost arhiplină la sfârşitul săptămânii, pentru că stratul de omăt măsoară aproape o jumătate de metru şi sunt condiţii bune de schi. La telegondolă s-au format cozi interminabile şi s-a stat aproape o jumătate de oră pentru o urcare în vârful domeniului schiabil.
Administratorii instalaţiei nu se aşteaptau la valul de turişti şi au montat puţine gondole, care s-au dovedit a fi insuficiente pentru sutele de oaspeţi. “Pârtia se prezintă în condiţii bune pentru că am amenajat-o astfel încât turiştii să fie mulţumiţi.  Ce-i drept au venit mai mulţi schiori decât noi ne aşteptam şi s-au format cozi la telegondolă sâmbătă, însă a doua zi, duminică, instalaţia a funcţionat la capacitate  maximă şi nu au mai fost probleme. Dacă va fi frig, este posibil ca la Azuga să se schieze şi de Paşti”, a precizat administratorul pârtiei din Azuga, Vasile Richea. Turiştii au profitat de stratul generos de omăt până la închiderea instalaţiei de transport pe cablu. Dacă acum două săptămâni, nu mai era deloc zăpadă, în urma ninsorilor abundente din ultimele zile, stratul măsoară aproape 50 de centimetri. “Ţinând cont că este jumătatea lunii aprilie, chiar nu mă aşteptam să fie pârtiile atât de bune. Am venit de la Bucureşti şi până la intrarea în Sinaia, copacii erau înfloriţi, afară era cald şi când am ajuns aici şi am văzut că pârtiile funcţionează, nu-mi venea să cred. Zăpada este excelentă şi chiar ne distrăm. Am făcut aproape 20 de coborâri şi parcă tot nu sunt suficiente. Sper, însă, să nu mai fie aglomeraţie la telegondolă.
Administratorii ar fi trebuit să monteze mai multe telegondole, dar cred că nu se aşteptau la fluxul mare de turişti”, a povestit Dan din Bucureşti.

S-au redeschis centrele de închirieri
Aglomeraţie mare a fost şi la centrele de închirieri echipamente. Trei săptămâni au stat cu lacătul pe uşă, iar patronii le-au deschis în urma numeroaselor solicitări. “Datorită zăpezii abundente care a căzut zilele acestea şi a solicitărilor, am fost nevoiţi să deschidem centrul. Am primit şi foarte multe telefoane de la clienţi, care aveau nevoie de schiuri şi plăci. Suntem surprinşi de numărul mare de turişti care a venit să profite de această zăpadă de primăvară, care este destul de bună. Tarifele la centrul de închirieri au rămas aceleaşi ca şi în sezon, adică un echipament complet carving 35 de lei, unul de snowboard 40 de lei, iar ca copii avem o reducere de la 35 de lei la 25 de lei”, a spus Vasile Boltaşu, angajatul unui centru de închirieri echipamente. Motive de bucurie sunt şi pentru elevi. Au luat vacanţă, aşa că se vor putea iniţia în tainele schiului până săptămâna viitoare.

Risc mare de avalanşă în Bucegi
Zăpada proaspăt căzută este motiv de bucurie pentru turişti şi de îngrijorare pentru salvamontişti.  La altitudini mari, stratul de omăt măsoară şi 2 metri, iar salvamontiştii din Buşteni le cer turiştilor să nu practice schi extrem pe văi, deoarece omătul o poate lua oricând la vale. Chiar şi pe pantele puţin abrupte se pot produce spontan avalanşe. “Toate văile din Bucegi sunt foarte periculoase pentru că stratul nou depus este destul de consistent. În plus, este o zăpadă grea care provoacă avalanşe nimicitoare. Se produc acele avalanşe în pulvăr, care, practic nu-ţi dau nicio şansă de supravieţuire. Turiştii ar trebui să aibă mare grijă pentru că se pot produce avalanşe chiar şi pe Platoul Bucegi”, a explicat salvamontistul din staţiunea Buşteni, Claudiu Vasilescu. Toate traseele montane de altitudine rămân închise, singurul accesibil fiind cel de la baza muntelui, care duce la Cascada Urlătoarea din Buşteni. Adelina ANEI

 

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Most Popular

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co