Actualitate

Oglindiri Urbane din Ploiesti, la Biblioteca Județeană “Nicolae Iorga”

Centrul Județean de Cultură Prahova, prin Cenaclul de Arte Plastice Arcade, în parteneriat cu Biblioteca Județeană „Nicolae Iorga”, organizează mâine, de la ora 16.00, în rotonda Bibliotecii Județene vernisajul expoziției de pictură în acuarelă „Oglindiri urbane – Ploiești”.

Mihaela Dragomir, născută în Ploiești la 14 iulie 1960, pasionată de pictură încă din copilărie, a urmat cursuri la Cercul de Pictură de la Liceul de Artă Ploiești la clasa d-nei profesoare Liliana Anastasescu Udrescu, în perioada gimnaziului. Mai târziu, drumul picturii s-a îndepărtat, domnia sa urmând liceul teoretic și o facultate tehnică. După absolvirea Institutului Politehnic București a urmat Școala Populară de Arte Ploiești, la clasa prof. Ovidiu Paștina. Activitatea de bază însă a fost departe de pictură.

Pentru că o pasiune nu se stinge niciodată fără să ardă, și-a urmat instinctul și a reluat calea picturii, participând la cursuri de acuarelă cu maestrul Corneliu Drăgan Târgoviște. Astfel a început orientarea către peisajul citadin, și, pentru că cel mai apropiat era orașul natal, a apărut seria de peisaje Oglindiri Urbane-Ploiești.

Expoziția poate fi vizitată de luni până vineri între orele 8 – 17, până la sfârșitul lunii august, accesul făcându-se din Bulevardul Republicii.

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co